După nici două săptămâni, aleşii locali râmniceni au fost convocaţi din nou pentru o şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal. Aceasta va avea loc vineri, 10 septembrie, de la ora 14.00 şi are pe ordinea de zi 14 puncte, plus capitolul „Diverse”. Nu este exclusă însă suplimentarea ordinii de zi chiar în ziua şedinţei, procedeu care tinde să devină o regulă în CLM Rm. Sărat. (Mihai Baltag)
Iată ce vor avea de votat (sau nu) consilierii locali râmniceni:
1.Proiect de hotărâre privind actualizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Rm. Sărat;
2. Proiect de hotărâre privind vânzarea directă a unor terenuri, proprietate privată a municipiului Rm. Sărat, concesionate în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, situate în cartierul Bariera Focşani – parcelele nr. 203 şi nr. 204;
3. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui teren aferent spaţiului comercial înstrăinat în condiţiile Legii nr. 550/2002;
4. Proiect de hotărâre privind revocarea HCL nr.123/29.07.2010 privind vânzarea prin licitaţie publică a imobilului situat în strada Mihai Eminesccu nr. 2 bis proprietate privată a municipiului Rm. Sărat;
5. Proiect de hotărâre privind vânzarea către SC Vâlceana SRL a imobilului situat în strada Mihai Eminescu nr. 2 bis proprietate privată a municipiului Rm. Sărat;
6. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Rm. Sărat în domeniul privat al acestuia a unor bunuri mobile şi a unor bunuri imobile ce aparţin Consiliului Local al municipiului Rm. Sărat;
7. Proiect de hotărâre privind completarea şi modificarea HCL nr. 140/28.05.2009 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind administrarea şi gospodărirea domeniului public şi privat al municipiului Rm. Sărat;
8. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosinţă asupra unor terenuri cu destinaţia de construire locuinţe proprietate personală atribuite în baza Legii nr. 15/2003;
9. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită pe durata menţinerii destinaţiei construcţiei Eparhiei Buzăului şi Vrancei – Protoeria Rm. Sărat a unui teren proprietate publică a municipiului Rm. Sărat în suprafaţă de 1.000 mp situat în intravilanul municipiului Rm. Sărat cartier Bariera Focşani în vederea construirii unei biserici cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”;
10. Proiect de hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Rm. Sărat;
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de vânzare prin licitaţie publică a unor terenuri aparţinând domeniului privat al municipiului Rm. Sărat;
12. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 36/ 27.02.2010 privind aprobarea Regulamentului pentru activitatea de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar sau abandonate în municipiul Rm. Sărat;
13. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Rm. Sărat în Consiliul de Administraţie a Spitalului Municipal Rm. Sărat;
14. Proiect de hotărâre pentru completarea anexei nr. 2 la HCL nr. 220/15.12.2008 privind aprobarea Statutului municipiului Rm. Sărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs