
În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, permisele de armă trebuie vizate o dată la 5 ani de către unităţile de poliţie competente teritorial, titularii permiselor de arme fiind obligaţi să se prezinte la împlinirea acestui termen, în locurile stabilite de către inspectoratele de poliţie judeţene, cu armele înscrise în permise, precum şi cu documentele anume stabilite.
În acest sens, în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie a.c., la nivel naţional se va desfăşura acţiunea de viză a permiselor de armă tip A (care conferă dreptul de deţinere) şi B (care conferă dreptul de port şi folosire), precum şi a atestatelor de colecţionar.
La nivelul judeţului Buzău, se va aplica viza la 22 de documente ce atestă dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor, eliberate sau vizate în anul 2005. Acţiunea are drept scop asigurarea unui climat de legalitate şi verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza acordării autorizării persoanelor fizice să deţină, să poarte şi să folosească arme letale şi neletale supuse autorizării (conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 295/2004).
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din HG nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, titularii permiselor de armă tip A şi tip B, precum şi titularii atestatelor de colecţionar, au obligaţia să se prezinte la viza permisului de armă în perioada 15.09 – 15.11.2010, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău - Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, având asupra lor următoarele:
permisele de armă (original şi copie) şi armele înscrise în acestea; actul de identitate (original şi copie); permisul de vânătoare şi carnetul de membru vânător (în cazul persoanelor cu drept de port şi folosire al armelor de vânătoare); cererea care va fi completată şi semnată inclusiv pe verso de către titularul permisului de armă, pentru a confirma că a fost instruit cu privire la unele reguli generale care trebuie respectate de către posesorul permisului de armă; o fotografie color ( dimensiune 3 x 4 cm); adeverinţa care să ateste calitatea ce a determinat acordarea autorizării pentru a deţine arma de apărare şi pază (în cazul persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice); documentele de predare-primire (contract de închiriere) a armelor de apărare şi pază, (în cazul în care sunt închiriate de la armurierii autorizaţi); adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv, pentru persoanele care deţin arme de tir şi nu sunt vânători autorizaţi; atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie; certificatul medical tip, din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii; aviz psihologic din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii, de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii; certificat de cazier judiciar; dovada efectuării tragerii experimentale în cazul armelor cu ţeavă ghintuită.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. 2 din H.G. nr. 130/2005, „este scutită de prezentarea certificatului medical persoana care este dotată cu armă de serviciu letală şi poate face dovada îndeplinirii condiţiilor referitoare la starea de sănătate prin prezentarea unei adeverinţe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor şi antrenorilor de tir ori biatlon, eliberate de clubul sportiv sau de federaţia sportivă naţională de specialitate din care fac parte, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical şi că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale”.
Neprezentarea titularilor la Poliţie, în vederea vizării permisului de armă în condiţiile stabilite la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.
Neprezentarea, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă în interval de un an de la împlinirea termenului stabilit (15.11.2010) atrage revocarea dreptului de port şi folosire a armelor, titularul fiind obligat (în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii dispuse) să depună permisul la unitatea de poliţie competentă şi să facă dovada faptului că a depus arma şi întreaga cantitate de muniţie la un armurier autorizat.
Sursa: IPJ Buzău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs