joi, 9 septembrie 2010

Cristian Perieţeanu, ales preşedinte în Conferinţa Organizaţiei Municipale a PSD Rm. Sărat




Şirul Adunărilor Generale privind alegerile preşedinţilor şi birourilor de conducere din organizaţiile locale social-democrate din Rm. Sărat au culminat cu desfăşurarea, miercuri seară, a Conferinţei Municipale, în sala de şedinţe de la Primăria Rm. Sărat.
La eveniment au participat preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, împreună cu deputatul Marian Ghiveciu, primvicepreşedinte, cu secretarul general executiv, Marian Mărgărit, dar şi alţi membri ai Comitetului Coordonator Judeţean.
Rezultatele alegerilor au scos un vot maxim pentru noul preşedinte ales, Cristian Perieţeanu, adică 105 din cei 116 delegaţi cu drept de vot prezenţi în sală.
Noul Consiliu Municipal al PSD Rm. Sărat are un număr de 37 de membri, iar Comitetul Executiv, 19.
În prima şedinţă a Consiliului Municipal s-au ales membrii de conducere, după cum urmează: Maria Hoisan – secretar, ec. Ioan Bălan – trezorier şi vicepreşedinţii Horia Oprea, Eugen Iordan, Marius Neculae, Adriana Negru, Marian Dorobanţu, Stanciu Popescu şi Dumitru Pană.
Din Comitetul Executiv al PSD Rm. Sărat vor face parte: Marcel Ţarălungă, Monica Gobeajă, Răzvan Stoica, Ramona Dinu, Paul Rânja, Emil Apostol, George Miu, Ion Cârlan şi Andreea Buzăianu.
„Votul pentru funcţia de preşedinte nu este numai al meu, ci al întregii echipe. Consiliul Municipal nou ales şi Comitetul Executiv sunt omogene, mă bucur să am alături şi seniorii care constituie experienţa politică a partidului, dar şi tineretul care este motorul experienţei. Îmi doresc în perioada următoare să dublăm numărul de membri în organizaţie, să ne asigurăm că râmnicenii vor fi în cunoştinţă cu activităţile administrative şi nu numai din Rm. Sărat, problemele râmnicenilor să le expunem în Consiliul Local Municipal prin intermediul celor 3 consilieri municipali. Scopul principal constă în câştigarea alegerilor locale din 2012 şi mai apoi trimiterea unui reprezentant din Colegiul nostru în Parlamentul României. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat noul preşedinte ales al PSD Rm. Sărat, Cristian Perieţeanu.

Mihai Baltag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs