luni, 30 decembrie 2013

Valeriu Zgonea: "Organizarea alegerilor pentru posturile vacante de parlamentari este atributul exclusiv al Guvernului"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că organizarea alegerilor parţiale pentru mandatele de parlamentar care sunt acum vacante este atributul exclusiv al Guvernului, iar el este obligat să ia măsuri doar dacă Parlamentul pierde jumătate plus unu din numărul de mandate.

"Este o decizie a Guvernului pe care eu nu pot să o comentez. Nu sunt obligat, conform legii, să am o discuţie pe această temă. Este atributul exclusiv al Guvernului României. Conform legii, eu sunt obligat să văd dacă nu cumva ajungem sub cvorumul legal, dacă datorită deplasărilor, demisiilor, altor acte care sunt conform Constituţiei, Parlamentul pierde jumătate plus unu din numărul mandatelor pe care le are conform legii electorale. Doar în acest caz ar trebui să avem această discuţie", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că românii sunt reprezentaţi în Parlament mai ales că actualul Legislativ a avut cu 78 de mandate mai mult decât celelalte de până acum. "Atâta timp cât noi suntem cu 78 mai mulţi decât ar fi trebuit faţă de anii trecuţi eu zic că nu avem o problemă de reprezentativitate. În momentul în care un parlamentar este ales într-un colegiu mandatul său, conform Constituţiei României, este mandat naţional. Ai 406 parlamentari, mai mulţi cu 72 faţă de mandatul trecut, eu cred că Parlamentul României îi reprezintă pe cei 20,5 milioane de români", a afirmat Valeriu Zgonea.


AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs