luni, 29 iulie 2013

Bulgaria vine cu o nouă iniţiativă menită să pună capăt autoturismelor cu numere bulgăreşti în România

Poliţia bulgară rutieră propune măsuri care să pună capăt fenomenului autoturismelor înmatriculate în Bulgaria pe drumurile din România, informează vineri cotidianul sofiot Monitor. Potrivit unui proiect de lege, în cazul în care cumpărătorul unui autoturism nu schimbă actele maşinii, acesta va fi sancţionată cu 75 de euro, iar vehiculul va fi imobilizat.
În prezent, mulţi cumpărători nu se prezintă la Poliţia Rutieră şi continuă să conducă maşinile pe care le-au achiziţionat cu actele emise pe numele foştilor proprietari. Astfel că foştii proprietari au fost responsabili pentru plata taxelor pentru maşină şi, în cazul în care autoturismul a fost implicat într-o faptă penală, ei au fost chemaţi la poliţie. În acelaşi timp, o parte dintre cumpărători nu numai că nu schimbă actele maşinii, dar nici nu-şi fac asigurare de răspundere civilă. Ziarul precizează că, dacă vor adoptate amendamentele la Codul Rutier, acestea vor afecta mii de români care conduc autoturisme înmatriculate în Bulgaria. Sunt bulgari care au peste 400 de autoturisme pe numele lor, însă aceste maşini aparţin de fapt unor străini care nu au asigurări de răspundere civilă.
Un alt articol din proiectul de lege amintit prevede că, în cazurile în care cumpărătorul unei maşini este cetăţean străin fără domiciliu în Bulgaria, numerele de înmatriculare bulgăreşti să fie predate la Poliţia Rutieră şi de acolo noul proprietar să primească nişte plăcuţe provizorii cu care să poate conduce timp de 60 zile înainte să primească numere din ţara sa.
În acest moment este practic imposibil să-i obligăm pe noii proprietarii ai maşinilor să-şi schimbe actele, dar nouă lege ne va permite să le confiscăm plăcuţele de înmatriculare, ceea ce va rezolva problema, consideră poliţiştii rutieri din Bulgaria. AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs