duminică, 23 octombrie 2011

„TU CUI DAI ACCEPT?” – una dintre întrebările la care au răspuns 120 de elevi râmniceni în cadrul unei întâlniri cu poliţiştii de la Prevenire / Oaspeţii în uniformă le-au explicat elevilor cum trebuie să procedeze pentru a nu deveni victime ale agresorilor on-line


Ofiţeri din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii al I.P.J. Buzău, împreună cu poliţişti de la Compartimentul Poliţiei de Proximitate Rm. Sărat, au desfăşurat vineri o activitate preventiv-educativă la Şcoala Generală nr.6 din municipiul Rm. Sărat.
Poliţiştii s-au întâlnit cu 120 de elevi din clasele V-VIII şi au discutat cu aceştia despre riscurile pe care le presupune mediul on-line, în special pentru minorii între 11 şi 14 ani (ex: postarea unor fotografii în ipostaze mai mult sau mai puţin indecente, transmiterea datelor cu caracter personal sau a informaţiilor relevante despre familie, acestea putând încuraja anumite persoane rău intenţionate să îi pună pe copii într-o situaţie de şantaj, grooming-ul - probabil cel mai grav pericol pentru minorii care utilizează Internetul fără respectarea unor minime reguli de protecţie).
Astfel, elevilor li s-a explicat că grooming-ul este folosit asupra lor pentru a-i ademeni la activităţi ilegale ce ţin de exploatarea sexuală a minorului, prostituţie, pedofilie sau pornografie infantilă şi implică manipularea psihologică realizată pentru câştigarea încrederii copiilor, care astfel sunt mai puţin înclinaţi să reclame o infracţiune comisă de cineva de încredere.
Poliţiştii au atras atenţia partenerilor de dialog că încrederea se poate dezvolta rapid în mediul on-line, sub masca anonimatului pe care Internetul îl oferă şi că unii agresori întreprind demersuri de a se întâlni cu copiii racolaţi prin acest mod.
Activitatea s-a înscris în campania de prevenire a pornografiei pe Internet susţinută de Inspectoratul General al Poliţiei Române - „TU CUI DAI ACCEPT?”.



Suspect identificat şi reţinut de poliţişti / După ce a intrat într-un zid cu maşina furată, un buzoian de 20 de ani „s-a făcut nevăzut”, însă tot în Arestul Poliţiei a ajuns
Un buzoian de 20 de ani, cunoscut cu trecut infracţional, a fost reţinut vineri de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a rezultat că tânărul este principalul suspect în cazul furtului unui autoturism comis în după-amiaza zilei de 20 octombrie a.c. pe raza municipiului Buzău şi înregistrat iniţial în evidenţe cu autor necunoscut.
Poliţiştii au stabilit că suspectul s-a urcat la volanul autoturismului sustras, cu toate că nu posedă permis de conducere, dar la scurt timp a fost nevoit să îl abandoneze întrucât a provocat un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale (a lovit zidul lateral al unui imobil).
Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului în vârstă de 20 de ani.



A sustras aparatul foto al unei colege de liceu şi s-a ales cu dosar penal

Vineri dimineaţă, o adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu din Buzău, a sesizat poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate cu privire la faptul că în urmă cu trei zile, i-a fost sustrasă o cameră foto digitală din bancă, în timpul orelor de curs.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţistul de proximitate din zonă, s-a stabilit că principalul suspect este o altă elevă a aceluiaşi liceu, în vârstă de 17 ani, pe numele căreia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Pentru a nu se mai înregistra astfel de fapte, cazul a fost prelucrat cu alţi elevi ai unităţii de învăţământ respective.
Totodată, cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău.



ATENŢIE LA PERSOANELE PE CARE LE PRIMIŢI ÎN LOCUINŢĂ! / După ce a avut prea multă încredere în două necunoscute şi a rămas fără 6.900 de lei, o bătrână din Ghergheasa a solicitat ajutorul poliţiei pentru a-şi recupera banii furaţi

Vineri dimineaţa, un poliţist din cadrul Secţiei 9 de poliţie rurală Ziduri a fost sesizat cu privire la faptul că în aceeaşi zi, două necunoscute au furat suma de 6.900 de lei din locuinţa unei femei în vârstă de 75 de ani, din comuna Ghergheasa.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă a rezultat că, în jurul orei 10.00, la locuinţa păgubitei s-au prezentat două femei care i-au spus că doresc să cumpere anvelope şi obiecte electrocasnice mai vechi.
Bătrâna le-a primit în curte şi, după ce au convenit ca necunoscutele să-i plătească 50 de lei pentru o anvelopă uzată, a mers în casă pentru a aduce restul la o bancnotă de 200 de lei.
Pentru a-i distrage atenţia, una dintre necunoscute a rugat-o să îi arate ce obiecte electrocasnice are de vânzare, iar proprietara a dus-o în bucătărie, timp în care cealaltă cumpărătoare a rămas singură, în curte.
Când s-au întors din bucătărie, cele două necunoscute au plecat în grabă, bătrâna constatând la scurt timp că îi lipsea suma de 6900 de lei din camera în care îşi ţinea banii.
Poliţiştii au efectuat investigaţii şi au stabilit că suspectele sunt două tinere din Galaţi, în vârstă de 22 şi 20 de ani, cunoscute cu acest mod de operare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţiştii Secţiei 9 de poliţie rurală Ziduri în vederea depistării celor două suspecte.

Poliţiştii atenţionează din nou locuitorii judeţului să fie foarte atenţi la necunoscuţii care le bat la uşă şi folosesc diferite „legende” pentru a-i determina să îi primească în casă.
Odată ce intră în locuinţa victimelor, infractorii fac uz de întreg „arsenalul” de pretexte pentru a afla unde acestea îşi ţin banii şi reuşesc rapid să le distragă atenţia pentru a fura bani, dar şi alte bunuri de valoare.
Nu permiteţi accesul necunoscuţilor în casă decât după ce aveţi garanţia că au cu adevărat calitatea sub care se recomandă, iar la cea mai mică suspiciune că ceva este în neregulă, sunaţi la „112”!



Tânăr suspectat de tâlhărie, „cazat” pentru 20 de zile în arestul IPJ Buzău
Vineri dimineaţă, Centru Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin S.N.U.AU. „112” cu privire la faptul că un bărbat de 60 de ani, din Pogoanele a fost bătut de un tânăr din aceeaşi localitate, care i-a sustras haina cu care era îmbrăcat.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă din cadrul Poliţiei oraş Pogoanele, s-a stabilit că incidentul s-a produs în seara zilei de 20 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, când victima şi un tânăr de 18 ani au intrat într-o clădire dezafectată din Pogoanele, pentru a consuma împreună băuturi alcoolice.
Suspectul l-a lovit pe bărbatul în vârstă de 60 de ani şi l-a deposedat de o geacă din piele, în valoare de 100 de lei.
Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Poliţiştii au identificat şi prins suspectul imediat după ce au fost sesizaţi şi au început împotriva lui urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Tânărul a fost prezentat de poliţişti Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea arestării preventive, ulterior instanţa dispunând arestarea lui pentru o perioadă de 20 de zile.



Conflict spontan, pe fondul consumului de alcool

Vineri, în jurul orei 13.00, poliţiştii Secţiei 13 de poliţie rurală Smeeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că între doi bărbaţi în vârstă de 63, respectiv 34 de ani, ambii din satul Albeşti, a avut loc o altercaţie.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În timp ce se aflau pe stradă, în localitatea de domiciliu, cei doi s-au certat, după care bărbatul de 34 de ani şi-a împins consăteanul, iar acesta a căzut într-un şanţ.
Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
În cauză s-a întocmit dosar penal, încadrarea juridică urmând a se stabili în funcţie de concluziile medico-legale.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 13 de poliţie rurală Smeeni, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.



Şoferi cercetaţi penal

O patrulă din cadrul Secţiei 3 de poliţie rurală Berca a oprit pentru control vineri seară un autoturism ce se deplasa pe DJ 203K, pe raza comunei Cernăteşti şi era condus de un buzoian în vârstă de 56 de ani.
Poliţiştii au testat şoferul cu aparatul „Drager” şi, întrucât a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, buzoianului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
Tot cu dosar penal s-a ales şi un adolescent în vârstă de 17 ani, din Buzău, pe care un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipale l-a depistat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe strada Stăvilarului.
Adolescentul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.



8 vitezomani lăsaţi fără permise / Pe lângă faptul că îşi conducea maşina cu 154 km/h, un bucureştean de 25 de ani s-a şi angajat într-o depăşire neregulamentară


Poliţiştii rutieri au desfăşurat vineri o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi au amplasat aparatele radar în zonele cu cele mai mari valori de trafic.
Nu mai puţin de 135 de autovehicule au fost înregistrate în timp ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, împotriva a 8 vitezomani impunându-se şi luarea măsurii de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În această situaţie s-au aflat un brăilean de 33 de ani, care şi-a condus maşina cu 104 km/h pe Şoseaua Brăilei din municipiul Buzău, precum şi şapte şoferi care au tranzitat DN2 E85, autovehiculele lor intrând cu mai mult de 150 km/h în raza de acţiune a radarelor ce au supravegheat zonele din afara localităţilor Racoviţeni şi Zărneşti.
Unul dintre conducătorii auto respectivi – un bucureştean de 25 de ani – şi-a condus autovehiculul cu 154 km pe drumul european 85, în afara localităţii Racoviţeni, efectuând, totodată, o depăşire neregulamentară, pe marcajul continuu.



Accidente de circulaţie:

Vineri dimineaţă, în jurul orei 07.00, pe DN 10, în localitatea Măgura s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Buzău către Braşov, un bărbat de 43 de ani din comuna Verneşti s-a angajat într-o depăşire încălcând marcajul continuu şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Vipereşti.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager din autoturism, în vârstă de 50 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii Serviciului Rutier.



Vineri, în jurul orei 19.00, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe Bulevardul Republicii din Buzău.
Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului, a rezultat că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Mărăcineni, a acroşat un minor în vârstă de 16 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs