vineri, 2 septembrie 2011

Social-democraţii buzoieni cer PSD "să repare greşeala" privind candidatura liberalului Bîgiu la CJ


Social-democraţii buzoieni au anunţat, vineri, că nu recunosc candidatura liberalului Cristi Bîgiu la Consiliul Judeţean Buzău, decisă de USL, şi cer liderului Victor Ponta să reanalizeze situaţia şi "să repare greşeala".

Potrivit preşedintelui PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, în organizaţia buzoiană a partidului primarii din judeţ, dar şi consilierii judeţeni au decis să susţină propriul candidat, pe actualul preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, chiar dacă liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că USL a decis să-l susţină pe liberalul Cristi Bîgiu la şefia CJ, la alegerile de anul viitor.

De altfel, Boşcodeală a susţinut până în ultimul moment, în timpul negocierilor de la Bucureşti, ca Victor Mocanu, căruia Boşcodeală i-a cununat fiul, să fie candidatul USL la preşedinţia CJ Buzău.

În condiţiile în care USL a decis, joi, la nivel central, să-l susţină pe liberalul Bîgiu pentru Consiliul Judeţean Buzău, vineri, conducerea organizaţiei judeţene a PSD i-a convocat pe primarii PSD din judeţ, dar şi pe consilierii judeţeni şi, împreună, au luat decizia de a-l susţine pe Victor Mocanu la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi nu pe liberalul Cristi Bîgiu, a cărui candidatură social-democraţii nu o recunosc.

"PSD Buzău îl susţine la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău pe actualul preşedinte, Victor Mocanu. Cred că s-a făcut o greşeală şi le solicit conducătorilor USL să revină asupra deciziei de la Buzău", a declarat, vineri, preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală.

La rândul său, actualul preşedinte al CJ Buzău s-a declarat surprins de decizia USL, având în vedere că el ar fi fost cel mai bine plasat în sondajele efectuate de PSD în judeţul Buzău.

"Şi eu sunt surprins de hotărârea care s-a luat ieri (n.r. joi). Până acum nu s-a luat în discuţie altă candidatură decât a reprezentantului PSD, iar ceea ce s-a stabilit nu poate fi înţeles de nimeni. Mai mult, nu s-a respectat protocolul şi, din discuţiile pe care le-am avut cu primarii PSD, am ajuns la concluzia că noi putem candida şi pe listele PSD fără sigla USL. Pentru acest lucru însă este nevoie de o încuviinţare de la organismele partidului", a declarat Victor Mocanu.

La rândul său, senatorul PNL, Cristi Bîgiu, vicepreşedinte PNL Buzău, a declarat, vineri, că Victor Mocanu nu poate candida la CJ din partea PSD, însă o poate face ca independent sau din partea altui partid".

"Vreau să spun că dacă nu intenţionam să candidez nu m-aş fi înscris în această cursă şi vreau să ţinem cont că PNL are cel mai mare număr de primari la nivelul judeţului Buzău. Dacă dăm la o parte Primăria municipiului Buzău, acolo unde noi nici nu am pus candidat dintr-un spirit de fair-play, gândiţi-vă că 47% din locuitorii judeţului sunt sub administraţii liberale. Analiza sondajului o puteţi face foarte clar, dar eu vreau să asigur membrii PNL, cât şi pe cei ai PSD şi ai PC de întreaga mea deschidere şi colaborare. Domnul Mocanu dacă vrea să candideze o poate face independent sau, nu vreau să fiu înţeles greşit, sub sigla altui partid. Sub sigla unui partid din USL nu poate face acest lucru. Oricum, eu sper şi sunt convins că şi la Buzău USL va funcţiona fără niciun fel de probleme", a declarat, vineri, senatorul Cristi Bîgiu.

Joi, liderii USL au anunţat susţinerea de către alianţă a unui liberal la şefia CJ Buzău, în condiţiile în care lideri social-democraţi din teritoriu au susţinut nominalizarea lui Victor Mocanu (PSD), actualul şef al CJ Buzău, aflat la cel de-al doilea mandat. Cel mai consecvent susţinător al lui Mocanu a fost Constantin Boşcodeală, primarul buzoian fiind naşul de cununie al fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, deputatul Adrian Mocanu.

Surse din conducerea PSD declaraseră anterior pentru MEDIAFAX că PNL a transmis liderilor PSD că este dispus să cedeze două candidaturi la şefia Consiliilor Judeţene, dacă social-democraţii sunt dispuşi să cedeze candidatura la CJ Buzău.

Dată fiind decizia pe joi, PSD va desemna candidaţi în 22 de judeţe, iar ACD în doar 19.

Copreşedintele USL Victor Ponta anunţat, joi, după şedinţele forurilor de conducere ale PSD, PNL şi PC, că PSD va avea candidaţi la 22 de Consilii Judeţene şi 21 de mari primării, la restul urmând să fie candidaţi ai ACD.

Ponta a precizat că s-a pornit de la algoritmul stabilit de protocolul USL, ca PSD să aibă 21 de candidaţi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene, iar ACD 20.

El a precizat că, din cauza unei situaţii speciale la Buzău, unde candidatura era dorită de PNL deşi PSD deţine deja funcţia de preşedinte al CJ, social-demcoraţii vor desemna candidat într-un judeţ în plus, în compensare.

Astfel, PSD va desemna candidaţi în 22 de judeţe: Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

ACD va desemna candidaţii pentru celelalte 19 Consilii Judeţene, cu menţiunea că PC va desemna în Maramureş, iar PNL în restul 18.

S.M.

Un comentariu:

introduceti comentariul dvs