duminică, 17 iulie 2011

Suspecţi reţinuţi de poliţiştii din Pătârlagele

Un tânăr de 19 ani şi un adolescent în vârstă de 17 ani, ambii din Vipereşti, au fost reţinuţi pentru comiterea a şase furturi din autovehicule.


Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Pătârlagele, cu sprijinul poliţiştilor de la Postul de poliţie Vipereşti, au identificat un tânăr de 19 ani şi un adolescent în vârstă de 17 ani, ambii din comuna Vipereşti, cu privire la care au stabilit că sunt principalii suspecţi în cazul mai multor furturi din autoturisme.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în nopţile de 3 spre 4 iulie, respectiv 14 spre 15 iulie a.c., cei doi au sustras şapte acumulatoare de la cinci autocamioane şi o roată de rezervă, o trusă de unelte, o pompă mecanică şi alte bunuri dintr-un autoturism, valoarea totală a prejudiciului fiind de 5.300 de lei.
Toate furturile respective, comise din autovehicule parcate pe raza oraşului Pătârlagele, au fost înregistrate iniţial în evidenţe cu autori necunoscuţi.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele celor doi suspecţi, au fost găsite şi ridicate o parte din bunurile sustrase.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, a mai rezultat că tinerii mai sunt suspectaţi de alte furturi comise pe raza oraşelor Pătârlagele şi Nehoiu.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Pătârlagele au luat măsura reţinerii împotriva suspecţilor şi continuă cercetările, în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale.




Au furat chiar de la locul de muncă

Vineri, în jurul orei 11.30, administratorul unei societăţi comerciale din Buzău a apelat S.N.U.A.U. „112” şi a sesizat că mai mulţi angajaţi au sustras cantitatea de 33 kg deşeuri din aluminiu, din incinta unui punct de lucru al firmei.
Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Buzău s-au deplasat la faţa locului şi au găsit trei dintre suspecţi - unul de 53 de ani, din comuna Mărăcineni, iar ceilalţi în vârstă de 34, respectiv 23 de ani, ambii din Buzău - pe care i-au condus la sediul Poliţiei Municipale.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ziua de 14 iulie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce erau de serviciu, aceştia, împreună cu cel de-al patrulea suspect (un tânăr tot din Buzău), au sustras o husă din material textil încărcată cu deşeuri de aluminiu, pe care le-au comercializat la un centru specializat, împărţind între ei banii primiţi.
Celor patru suspecţi li s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Buzău continuă cercetările.


11 şoferi indisciplinaţi, lăsaţi fără permise
În cadrul activităţilor desfăşurate vineri pentru disciplinarea participanţilor la trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au constatat 323 de contravenţii, abateri comise de 251 de conducători auto, 30 de pietoni, 11 mopedişti, 5 căruţaşi şi 4 biciclişti.
130 dintre neregulile săvârşite de şoferi au reprezentat depăşiri ale regimului legal de viteză, cea mai mare viteză înregistrată în localitate fiind de 144 km/h, în cazul autoturismului condus de un tânăr de 24 de ani, din Brăila, pe DN 2B în Vizireni, în timp ce în afara localităţii a fost de 159 km/h (autoturism condus pe DN2 E85, în afara localităţii Racoviţeni, de o bucureşteancă în vârstă de 36 de ani).
Atât împotriva celor doi, dar şi a altor cinci şoferi care au apăsat mult prea mult pedala de acceleraţie, poliţiştii Serviciului Rutier au luat măsura sancţionării contravenţionale cu puncte-amendă şi măsura reţinerii permiselor în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.
În aceeaşi zi, au mai rămas fără permise alţi patru conducători auto, doi dintre ei pentru că s-au urcat băuţi la volan, unul pentru depăşire neregulamentară, iar cel de-al patrulea pentru că nu a oprit la culoarea roşie a unui semafor electric amplasat pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău.




Accidente de circulaţie:

Vineri dimineaţă, în jurul orei 06.30, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2C, la intrare în localitatea Căldărăşti, un bucureştean în vârstă de 45 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a ieşit în afara părţii carosabile, lovindu-se de o fântână.
Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.




Vineri, în jurul orei 09.00, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe strada Tudor Vladimirescu din oraşul Pogoanele.

Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, a rezultat că un autoturism condus de un localnic în vârstă de 47 de ani a acroşat un minor în vârstă de 4 ani, care a traversat strada în fugă.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă leziunile suferite nu au impus internarea.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier.




Vineri după-amiază, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe strada Focşani din Rm. Sărat.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Focşani către Buzău, un bucureştean în vârstă de 72 de ani a pătruns pe contrasens, lovind frontal o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 35 de ani, din judeţul Vrancea.
Din accident a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, care a fost internat la Spitalul Municipal Rm. Sărat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările.




Vineri, în jurul orei 22.00, a fost sesizată producerea unui eveniment rutier pe DJ 100H, pe raza comunei Tisău.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat că, în jurul orei 21.00, în timp ce mergea pe lângă bicicletă, un localnic de 70 de ani a fost acroşat de roata dreapta faţă a unui atelaj condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Tisău, care a părăsit locul accidentului.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă nu a rămas internată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele căruţaşului şi continuă cercetările.


Sursa IPJ Buzau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs