sâmbătă, 28 martie 2009

Răzbunare în stil mafiot la Sudiţi

*Un autoturism de lux a fost incendiat de către persoane necunoscute, în judeţul Buzău

Un autoturism în valoare de câteva zeci de mii de euro a ars în întregime, în noaptea de duminică spre luni, la Sudiţi, pompierii fiind de părere ca incendiul a fost provocat de o mână criminală.
Autoturismul marca Volvo era parcat pe marginea drumului, în localitatea Sudiţi. La un moment dat, localnicii au auzit o bubuitură puternică şi, când au ieşit sa vadă ce s-a întâmplat, au văzut flăcări înalte de câţiva metri.
Autovehiculul, care aparţinea unei societăţi comerciale, a ars în întregime, fiind distruse şi toate documentele aflate în interior. “Cauza probabilă a producerii incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de foc pentru a genera incendiul. Intervenţia a durat aproximativ 30 minute”, a declarat Gabriela Boiangiu, purtător de cuvînt al ISU Buzău.
Autoturismul fusese adus de curând din străinătate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs