Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat măsurile necesare extinderii proiectului Jurindex - index de jurisprudenţă, care are drept obiectiv publicarea online a tuturor hotărârilor judecătoreşti la nivelul sistemului judiciar românesc ca măsură prioritară adoptată în cadrul direcţiilor de acţiune stabilite de CSM în baza Raportului intermediar al Comisiei Europene din 12 februarie 2009. Consiliul Superior al Magistraturii a încheiat un Protocol cu Tribunalul Vrancea care are ca obiect extinderea proiectului Jurindex - index de jurisprudenţă, dezvoltat şi lansat de Tribunalul Vrancea. Scopul proiectului este creşterea transparenţei sistemului judiciar prin asigurarea accesului integral şi gratuit al publicului la jurisprudenţa instanţelor, creşterea responsabilităţii sistemului judiciar, constituirea unui mecanism de unificare a practicii judiciare şi creşterii gradului de predictibilitate a acesteia.
Etapele stabilite de părţi sunt:
I. publicarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de curţile de apel în anii 2008-2009; II. publicarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de toate instanţele judecătoresţi, pe materii, obiecte şi stadii procesuale.
In prezent pe portalul instanţelor (portal.just.ro) se publică numai jurisprudenţa considerată relevantă.
Procedura stabileşte ca toate hotărârile judecătoreşti se vor transpune pe servere special destinate de la nivelul fiecărei instanţe,apoi urmează anonimizarea prin intermediul programului HOTMOD şi publicarea pe un site pu-blic, care poate fi accesat de toate persoanele interesate.
Aplicaţia Jurindex va oferi posibilitatea tipăririi şi exportării documentelor selectate
I. Datelor care urmează a fi anonimizate în cuprinsul hotărârilor, sunt:
- numele şi prenumele tuturor persoanelor implicate în procedura derulată în faţa instanţei, precum şi toate datele lor de stare civilă, exceptând numele judecătorului, procurorului, avocaţilor, experţilor; - ocupaţia, adresele, datele şi locurile de naştere, codul numeric personal;- sexul, religia, naţionalitatea şi starea civila a tuturor persoanelor implicate în procedura derulată în faţa instanţei .
II. Obligaţii ce revin instanţelor:
a. salvarea tuturor hotărârilor în aplicaţia Ecris ; b. închiderea tuturor hotărârilor pentru viitor; c. bifarea butonului „confidenţial” atunci cand legea prevede; d. modificarea obiectului cauzei în Ecris, în situaţia schimbării încadrării juridice; e. completarea prenumelor părţilor în ECRIS; f. completarea componenţei completului de judecată pentru fiecare dosar în parte, în ECRIS; g. transmiterea bazei de date Ecris, în integralitatea sa, precum şi a tuturor hotărârilor către echipa Jurindex, la solicitarea acesteia.
III. Obligaţii ce revin Consiliului Superior al Magistraturii:
- dezvoltarea portalului JURINDEX pentru a răspunde mai bine cerinţelor de căutare a informaţiilor şi îmbunătăţirea funcţiilor oferite publicului- asigurarea infrastructurii hardware pentru stocarea hotărârilor şi pentru găzduirea portalului JURINDEX: a. asigurarea cu serverele necesare; b. asigurarea cu instrumentele de indexare pentru căutare hotărâri după elemente din conţinutul acestora. - asigurarea service-ului şi infrastructurii hardware şi a portalului JURINDEX- asigurarea vizibilităţii proiectului pe toată perioada derulării lui, prin crearea şi susţinerea unei secţiuni de-dicate pe pagina web a Consiliului şi promovarea serviciului Jurindex – indexul jurisprudenţei naţionale.
IV. Restricţiile impuse aplicaţiei
a. nu vor fi afişate hotărârile exceptate conform prevederilor legale; b. pentru viitor, aplicaţia va prelua exclusiv hotărârile având documentul final de tip hotărâre închis. Aplicaţia va ignora acele dosare care pot aduce în lumină prin excelenţă aspecte ce nu pot fi date publicităţii: a) în materie penală: trădare prin transmitere de secrete (art. 157 C.p.), divulgarea secretului care periclitează securitatea statului (art. 169 C.p.), violul (art.197 C.p.), actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.), seducţia (art. 199 C.p.), perversiunea sexuală (art. 201 C.p.), incestul (art. 203 C.p.), corupţia sexuală ( art. 202 C.p. ), harţuirea se-xuală (art. 203, ind 1 C.p.), conta-minarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (art. 309 C.p.), cerere privind interceptări şi înregistrări audio-video (art. 91 ind.1 şi următoarele C.p.p.), cerere privind efectuarea de percheziţii (art. 100 şi următoarele C.p.p.), sustragerea de la tratament medical (art. 309 ind 1 C.p.), luarea măsurii obligării la tratament medical (art. 113 C.p. şi art. 162 C.p.p.), luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.), înlocuirea tratamentului medical (art.431 C.p.p.), înlocuirea sau încetarea internării medicale (art.434 C.p.p.), sustragerea de la tratament medical (art. 309 ind 1 C.p.), luarea măsurii obligării la tratament medical (art. 113 C.p. şi art. 162 C.p.p), internarea medicală, obligarea la tratament medical, rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.), spionajul (art. 159 C.p.), pornografie infantila (Legea 678/2001 art. 18), infracţiuni privind adopţia (O.U.G 25/1997).b) în materia procedurilor referitoare la minori şi familie: adopţie, contestare paternitate, contestare recunoaştere paternitate, deschidere procedură adopţie, divorţ prin acord, divorţ, dezvăluirea identităţii părinţilor fireşti, nulitate căsătorie, plasament, plasament de urgenţă, prelungire încredinţare pentru adopţie, recunoaştere paternitate, revocare încredinţare pentru adopţie, stabilire domiciliu minor, stabilire paternitate, tagadă paternitatec) în materie civilă - punere sub interdicţie;d) în materia proprietăţii intelectuale – brevete de invenţii.
Sorina Jalbă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs