Fiecare domeniu ştiinţific este călăuzit de norme juridice, de aceea studenţii fa-cultăţilor de drept, ştiinţe ale comunicării şi ştiinţe economice vor pregăti intervenţii ştiinţifice (note scrise) relative la principiile publicate în această rubica.A contrario – „Prin opoziţie / (argument dedus) din ceea ce este contrar”Raţionament în cadrul căruia concluzia este dedusă din contrariul premisei. Astfel, în cazul noţiunilor contradictorii doar una dintre ele poate fi adevărată, cealaltă fiind cu necesitate falsă, iar o a treia posibilitate este exclusă (tertium non datur).În domeniul juridic argumentul a contrario nu are o va-loare absolută, el este o simplă presupunere bazată pe tăcerea leagii. Constituie un procedeu propriu interpretării restrictive (interpretatio restrictiva) şi deci are un câmp limitat de aplicare: nu poate fi utilizat decât în cazul interpretării unor norme cu caracter de excepţie sau în cazul în care textul interpretat cuprinde enumerări limitative. Este procedeul opus analogiei şi nu poate fi utilizat decât dacă se completează cu alte argumente: caracterul dispoziţiei (aceasta nu poate fi decât limitativă sau excepţională), ratio legis, occasio legis etc.Argumentul a contrario se mai întâlneşte în varianta: qui dicit de uno, de altero negat.
NOBILE IMAGINI DIN FRESCA JUSTIŢIEI ROMÂNEVINTILĂ DONGOROZ De câte ori l-am auzit pledând, mi-au revenit în minte cuvintele decanului francez: „Nu există procese mari sau mici, ci numai avocaţi mari sau mici...”. Parafraza unui judecător râmnicean relativă la pledoariile avocatului Vintilă Dongoroz în procesele privind fraudele de la Dumbraveni Cu înfăţişarea sa totdeauna de un calm apolonic, cu părul prematur pudrat de anii de neobosită muncă intelectuală, cu distincţia ţinutei sale, Vintilă Dongoroz pare un marchiz de la curtea vreunuia dintre Ludovicii Franţei.Apariţia sa contrastează cu vulgaritatea inevitabilă a acestei imense uzine în care se frământă şi se prefac în drepturi şi obligaţii, toate patimile şi toate suferinţele omeneşti, şi care se numeşte, expresie ce rămâne pretutindeni şi veşnic un desiderat, „Palatul de Justiţie”.Acestei distincţiuni exterioare, ca o confirmare a unor legi imanente, îi corespunde cel mai desăvârşit echilibru interior.Rareori, în această spinoasă profesie în care spiritul este nevoit să fie totdeauna treaz până la surescitare, în care nervii sunt încordaţi în aşteptări fără sfârşit, în emoţii nemărturisite şi mai cu seamă în obli-gaţiunea profesională de a asculta tot ce şi cât se poate spune într-o pledoarie dincolo şi dincoace de limitele problemei în discuţie, sau chiar de limitele înţelegerii unei probleme, rareori acest echilibru poate fi de o stabilitate atât de perfectă ca la Vintilă Dongoroz.Am văzut la bară talente ameţitoare; am văzut inteligenţe vii şi ascuţite ca vârfuri de ace; am văzut aglomerări de cunoştinţe ca în rafturile unei biblioteci; am văzut la ce perfecţiune poate ajunge verva caustică exersată în lupta judiciară şi la ce subtilităţi poate ajunge mintea omenească în construcţiunile abstracte ale dreptului. Dar totdeauna am avut impresia incompletului, a nesiguranţei, a dezechilibrului. Fraza în dauna sensului; verva în dauna seriozităţii; cunoştinţele în dauna metodei şi a clarităţii; subtilităţile în dauna adevărului.Totdeauna am avut impresia penibilă a sacrificării acestui adevăr.Căci în disciplina, în care fundamentul stă în cele cinci cuvinte clasice „la forme emporte le fond”, adevărul etern şi unic este obligat să cedeze pasul celuilalt adevăr variabil în timp şi spaţiu, adevărul juridic emanând din formă şi probă, şi acesta din urmă cedează şi el cu uşurinţă pasul erorii, când avocatul nu ştie să facă cele două adevăruri să se suprapună.Prezenţa la bară a lui Vintilă Dongoroz crează spontan acea atmosferă de securitate şi încredere în ştiinţa dreptului care lipseşte din nefericire de multe ori din pretoriile instanţelor. De câte ori l-am auzit pledând, mi-au revenit în minte cuvintele decanului francez: „Nu există procese mari sau mici, ci numai avocaţi mari sau mici...”.Este suficientă într-adevăr apariţia sa la bară, pentru ca procesul să devină, dacă nu mare, cel puţin interesant.Preocuparea de adevăr, pe care prodigioasa-i pregătire îl face să-l sesiseze şi să-l expună cu o claritate remarcabilă, face ca dezbaterile la care participă să devină oricând academice; faptele cele mai banale să se sublinieze în probleme de drept; pledoaria să devină o conferinţă, iar soluţiile să pună nu numai instanţa dar – în intimitatea sa nemărturisită – şi pe adversar. Acestor calităţi profesionale li se adaugă într-o sinteză armonică ceea ce lipseşte atâtor intelectuali, în special la noi, un caracter tot atât de distins ca şi înfăţişarea sa.
Asist. univ. Oana Zamfirescu
COLECŢIA ACADE-MICA SYLLABUS
STUDII, ARTICOLE, REFERATE, ŞI ESEURI STUDENŢEŞTI
Ce este logica juridică, sau “ Dacă logică nu e, nimic nu e”… Aproximarea domeniului şi obiectului logicii juridice. În parcurgerea acestei secvenţe studenţii vor urmări localizarea, asimilarea cognitivă şi înţelegerea următoarelor repere sau idei principale: Genul proxim şi diferenţa specifică în definirea noţiunii de Logică juridică, Natura logicii de a fi unică, reflexivă, organon şi canon al gândirii; faptul că logica juridică este logică aplicată.După parcurgerea acestei secvenţe studenţii vor putea face deosebire între aspectul „trinivelar” al logicii - în genere - şi particularităţile acestei trinivelarităţi în cazul logicii juridice. Se vor aduce argumente pro şi contra la ideea că logica nu este ştiinţă, ci mai mult decât o ştiinţă, Se vor aduce argumente în favoarea caracterului ştiinţific al logicii juridice
Logică şi logică juridică
Ce înţeles adânc se ascunde oare în deviza stoicilor, după care <<>> ? Sau, ce a vrut să spună - peste mai mult de două milenii - britanicul F. W. Maitland atunci când afirma că juriştii sunt “mediatori între viaţă şi logică” ? [BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p.10]. Exemple de astfel de enunţuri, cu pretenţii de butadă, pot continua... O “idee clară şi distinctă” - ca să fiu în spiritul lui Descartes - se conturează totuşi: procesul atât de complex al gândirii logice efective, apoi, al cunoaşterii legilor sale obiective, tot prin gândire, în fine, al reprezentării acestora, din nou, în cadrul gândirii, prin intermediul limbajului, este o condiţie sine qua non pentru omul de ştiinţă contemporan, sau pur şi simplu, pentru un om cu adevărat instruit. Aşa cum a fost, de fapt, pentru orice demn reprezentant al speciei homo sapiens, de-a lungul istoriei, dacă a avut pretenţia de a se insera, în condiţii de normalitate, în viaţa socială. Pentru jurişti, semnificaţia gândului antic este una cu totul specială: “orice eroare logică în elaborarea sau în aplicarea dreptului este sursa unei erori judiciare” [i ibidem, p. 12]. Iată de ce juriştii mediază între viaţă şi logică...
NOBILE IMAGINI DIN FRESCA JUSTIŢIEI ROMÂNEVINTILĂ DONGOROZ De câte ori l-am auzit pledând, mi-au revenit în minte cuvintele decanului francez: „Nu există procese mari sau mici, ci numai avocaţi mari sau mici...”. Parafraza unui judecător râmnicean relativă la pledoariile avocatului Vintilă Dongoroz în procesele privind fraudele de la Dumbraveni Cu înfăţişarea sa totdeauna de un calm apolonic, cu părul prematur pudrat de anii de neobosită muncă intelectuală, cu distincţia ţinutei sale, Vintilă Dongoroz pare un marchiz de la curtea vreunuia dintre Ludovicii Franţei.Apariţia sa contrastează cu vulgaritatea inevitabilă a acestei imense uzine în care se frământă şi se prefac în drepturi şi obligaţii, toate patimile şi toate suferinţele omeneşti, şi care se numeşte, expresie ce rămâne pretutindeni şi veşnic un desiderat, „Palatul de Justiţie”.Acestei distincţiuni exterioare, ca o confirmare a unor legi imanente, îi corespunde cel mai desăvârşit echilibru interior.Rareori, în această spinoasă profesie în care spiritul este nevoit să fie totdeauna treaz până la surescitare, în care nervii sunt încordaţi în aşteptări fără sfârşit, în emoţii nemărturisite şi mai cu seamă în obli-gaţiunea profesională de a asculta tot ce şi cât se poate spune într-o pledoarie dincolo şi dincoace de limitele problemei în discuţie, sau chiar de limitele înţelegerii unei probleme, rareori acest echilibru poate fi de o stabilitate atât de perfectă ca la Vintilă Dongoroz.Am văzut la bară talente ameţitoare; am văzut inteligenţe vii şi ascuţite ca vârfuri de ace; am văzut aglomerări de cunoştinţe ca în rafturile unei biblioteci; am văzut la ce perfecţiune poate ajunge verva caustică exersată în lupta judiciară şi la ce subtilităţi poate ajunge mintea omenească în construcţiunile abstracte ale dreptului. Dar totdeauna am avut impresia incompletului, a nesiguranţei, a dezechilibrului. Fraza în dauna sensului; verva în dauna seriozităţii; cunoştinţele în dauna metodei şi a clarităţii; subtilităţile în dauna adevărului.Totdeauna am avut impresia penibilă a sacrificării acestui adevăr.Căci în disciplina, în care fundamentul stă în cele cinci cuvinte clasice „la forme emporte le fond”, adevărul etern şi unic este obligat să cedeze pasul celuilalt adevăr variabil în timp şi spaţiu, adevărul juridic emanând din formă şi probă, şi acesta din urmă cedează şi el cu uşurinţă pasul erorii, când avocatul nu ştie să facă cele două adevăruri să se suprapună.Prezenţa la bară a lui Vintilă Dongoroz crează spontan acea atmosferă de securitate şi încredere în ştiinţa dreptului care lipseşte din nefericire de multe ori din pretoriile instanţelor. De câte ori l-am auzit pledând, mi-au revenit în minte cuvintele decanului francez: „Nu există procese mari sau mici, ci numai avocaţi mari sau mici...”.Este suficientă într-adevăr apariţia sa la bară, pentru ca procesul să devină, dacă nu mare, cel puţin interesant.Preocuparea de adevăr, pe care prodigioasa-i pregătire îl face să-l sesiseze şi să-l expună cu o claritate remarcabilă, face ca dezbaterile la care participă să devină oricând academice; faptele cele mai banale să se sublinieze în probleme de drept; pledoaria să devină o conferinţă, iar soluţiile să pună nu numai instanţa dar – în intimitatea sa nemărturisită – şi pe adversar. Acestor calităţi profesionale li se adaugă într-o sinteză armonică ceea ce lipseşte atâtor intelectuali, în special la noi, un caracter tot atât de distins ca şi înfăţişarea sa.
Asist. univ. Oana Zamfirescu
COLECŢIA ACADE-MICA SYLLABUS
STUDII, ARTICOLE, REFERATE, ŞI ESEURI STUDENŢEŞTI
Ce este logica juridică, sau “ Dacă logică nu e, nimic nu e”… Aproximarea domeniului şi obiectului logicii juridice. În parcurgerea acestei secvenţe studenţii vor urmări localizarea, asimilarea cognitivă şi înţelegerea următoarelor repere sau idei principale: Genul proxim şi diferenţa specifică în definirea noţiunii de Logică juridică, Natura logicii de a fi unică, reflexivă, organon şi canon al gândirii; faptul că logica juridică este logică aplicată.După parcurgerea acestei secvenţe studenţii vor putea face deosebire între aspectul „trinivelar” al logicii - în genere - şi particularităţile acestei trinivelarităţi în cazul logicii juridice. Se vor aduce argumente pro şi contra la ideea că logica nu este ştiinţă, ci mai mult decât o ştiinţă, Se vor aduce argumente în favoarea caracterului ştiinţific al logicii juridice
Logică şi logică juridică
Ce înţeles adânc se ascunde oare în deviza stoicilor, după care <<>> ? Sau, ce a vrut să spună - peste mai mult de două milenii - britanicul F. W. Maitland atunci când afirma că juriştii sunt “mediatori între viaţă şi logică” ? [BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p.10]. Exemple de astfel de enunţuri, cu pretenţii de butadă, pot continua... O “idee clară şi distinctă” - ca să fiu în spiritul lui Descartes - se conturează totuşi: procesul atât de complex al gândirii logice efective, apoi, al cunoaşterii legilor sale obiective, tot prin gândire, în fine, al reprezentării acestora, din nou, în cadrul gândirii, prin intermediul limbajului, este o condiţie sine qua non pentru omul de ştiinţă contemporan, sau pur şi simplu, pentru un om cu adevărat instruit. Aşa cum a fost, de fapt, pentru orice demn reprezentant al speciei homo sapiens, de-a lungul istoriei, dacă a avut pretenţia de a se insera, în condiţii de normalitate, în viaţa socială. Pentru jurişti, semnificaţia gândului antic este una cu totul specială: “orice eroare logică în elaborarea sau în aplicarea dreptului este sursa unei erori judiciare” [i ibidem, p. 12]. Iată de ce juriştii mediază între viaţă şi logică...
Student Oancea Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs