miercuri, 24 decembrie 2008

O nouă procedură pentru obţinerea autorizatiei deconstruire in 2009

În 2009, solicitanţii autorizaţiilor de construire vor trebui să parcurgă mai multe etape. Autorizaţia de construire şi anexele acesteia vor avea caracter public. Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 214/2008, Guvernul a modificat Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. OUG nr. 214/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 847, de marţi, 16 decembrie, şi va intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. De asemenea, autorizaţia de construire se va emite după parcurgerea următoarelor etape:- Emiterea certificatului de urbanism, urmare a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii depusă de solicitant;- Evaluarea iniţială a investiţiei şi stabilirea necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra mediului de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului;- Notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice locale cu privire la menţinerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în situaţia în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea evaluării efectelor investiţiei asupra mediului;Etapa de evaluare a impactului investiţiei asupra mediului se realizează după depunerea notificării, prin care solicitantul confirmă autorităţii locale cererea de emitere a autorizaţiei de construire a investiţiei. În aceste condiţii, procedura de evaluare a investiţiei şi emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, care poate fi după caz, declaraţia autorităţii pentru protecţia mediului (dacă investiţia nu are efecte asupra mediului), decizia etapei de încadrare , acordul de mediu (EIA), avizul Natura 2000, se va desfăşura după emiterea certificatului de urbanism şi anterior elaborării documentaţiei tehnice, respectiv anterior depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente. - Emiterea avizelor şi acordurilor stabilite prin certificatul de urbanism;- Emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, după caz;- Elaborarea documentaţiei tehnice – D.T.;- Depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice locale competente;Emiterea autorizaţiei de construireActul normativ mai prevede că masurile specifice pentru protecţia mediului stabilite prin actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului vor fi avute în vedere la elaborarea documentaţiei tehnice – D.T. - şi nu pot fi modificate prin procedură de autorizare ori prin autorizaţia de construire.In situaţia în care o investiţie urmează să se realizeze etapizat sau să se amplaseze pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unităţi administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea efectelor asupra mediului se va realiza pentru întreaga investiţie.Autorizaţiile vor avea caracter public Autorizaţia de construire şi anexele acesteia vor avea caracter public şi se vor pune la dispoziţia publicului spre informare, pe pagina proprie de web a autorităţii administraţiei publice locale emitente sau prin afişare la sediul acesteia, după caz. Documentaţia necesară autorizării Pentru obţinerea autorizaţiei de construire, solicitanţii vor trebui să includă în documentaţie şi actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, pe langă celelalte documente prevăzute de legislaţia actuală. Astfel, documentaţia va cuprinde:a) certificatul de urbanism;b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel; c) documentaţia tehnică - D.T.; d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism;e) actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului;f) dovada privind achitarea taxelor legale.
Sorina JALBA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs