Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aproabt sâmbătă, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului partid.
Pentru democrat-liberali, încheierea congresului de fuziune, cu imnul partidului lor, a fost un moment de vizibilă emoţie, aceştia aplaudând şi cântând versurile. Şi la prezidiu, liderii PDL au cântat fiecare vers al imnului, în timp ce, din partea liberală, doar Ludovic Orban a încercat să cânte, ceilalţi mulţumindu-se să aplaude.
"Sala Unirii a primit rând pe rând trei partide şi ieşim un singur partid. Nu uitaţi, peste 105 zile, bătălia la prezidenţiale", a spus, în finalul congresului, secretarul general Gheorghe Flutur.
Fuziunea dintre Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal a fost votată, sâmbătă, în Congresul comun al celor două partide. Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat în unanimitate protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului partid.
Protocolul de fuziune a celor două formaţiuni politice a fost citit de către europarlamentarul PDL Daniel Budea şi votat în unanimitate.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a spus, sâmbătă, la Convenţia de fuziune între PDL şi PNL, că "în 26 iulie, ora două fără zece, a inceput să bată ceasul victoriei PNL" şi că ceasul lui Victor Ponta a început "să ticăie".
"Suntem în 27 iulie, adică în 26 iulie, ora două fără zece, domnule Ponta ceasul dumneavoastră a început să ticăie, în 26 iulie, la două fără zece, ceasul victoriei nostre a început să bată. (...) Unirea noastră în sala Unirii din Palatul Parlamentului înseamnă ruperea definitivă de trecutul comunist şi post-comunist", a spus Predoiu.
Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. GOETHE
Se afișează postările cu eticheta pdl rm sarat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pdl rm sarat. Afișați toate postările
duminică, 27 iulie 2014
miercuri, 17 aprilie 2013
Cezar Preda: Lipsa unei coeziuni a opoziţiei îi permite premierului Ponta să facă absolut orice
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, miercuri că "lipsa unei coeziuni a opoziţiei îi permite premierului Victor Ponta să facă absolut orice".
"Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a făcut o afirmaţie în nume personal şi total greşită şi neacoperită de analiza partidului atunci când a spus că PDL ar depune o moţiune de cenzură. PDL nu depune o moţiune de cenzură. O moţiune de cenzură nu se poate depune decât cu sprijinul tuturor partidelor din opoziţie. Lipsa unei coeziuni a opoziţiei îi permite domnului Ponta să facă absolut orice", a precizat Cezar Preda.
"Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a făcut o afirmaţie în nume personal şi total greşită şi neacoperită de analiza partidului atunci când a spus că PDL ar depune o moţiune de cenzură. PDL nu depune o moţiune de cenzură. O moţiune de cenzură nu se poate depune decât cu sprijinul tuturor partidelor din opoziţie. Lipsa unei coeziuni a opoziţiei îi permite domnului Ponta să facă absolut orice", a precizat Cezar Preda.
El a arătat că parlamentarii PDL au depus amendamente pentru a îmbunătăţi proiectul legislativ al Guvernului referitor la despăgubiri.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, că Uniunea a decis, prin vot, să nu semneze o moţiune de cenzură dacă aceasta va fi făcută ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate.
Şi liderilor senatorilor PPDD, Tudor Barbu, a anunţat, marţi, după întrevederea dintre premierul Victor Ponta şi grupurile acestei formaţiuni, că PPDD nu va semna o eventuală moţiune de cenzură iniţiată după angajarea răspunderii Guvernului pe Legea retrocedărilor.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că PDL a avut discuţii cu reprezentanţi ai UDMR şi ai PPDD pentru depunerea unei moţiuni de cenzură la asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul restituirii proprietăţilor, aceste discuţii urmând să continue.
Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a anunţat, duminică, răspunzând unei întrebări, că PDL va încerca să depună o moţiune de cenzură în legătură cu Legea despăgubirilor dacă toate partidele de opoziţie vor agrea acest lucru, menţionând că este vorba despre "o decizie în lucru".
Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea miercuri, stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.
Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
"Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată", se arată în Constituţie.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. PDL nu dispune însă de un număr suficient de parlamentari pentru a iniţia o moţiune de cenzură.
Sursa Mediafax
Etichete:
Buzau,
CEZAR PREDA,
CEZAR PREDA VICTOR PONTA,
pdl buzau,
pdl rm sarat,
preda cezar,
PREDA PDL,
RM SARAT PDL
luni, 11 februarie 2013
PDL va înființa un comitet de monitorizare a absorbției fondurilor UE
Prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda a anunţat ca Partidul Democrat Liberal va înființa un comitet de monitorizare a absorbției fondurilor UE.
„Am văzut ieșirile acestea ale premierului care continuă să mintă, să se înfoaie nepermis, pentru că un premier nu trebuie să se înfoaie, ci să acționeze. Nu putem continua cu această înfoiere a premierului. Nu folosește nimănui faptul că premierul atacă și murdărește orice efort care s-a făcut pentru absorbția fondurilor. Ponta uită tot ce s-a facut bine și absolut ceea ce are de făcut", a declarat Cezar Preda, duminică, în cadrul unei conferințe de presă.
Preda a spus că acest comitet de monitorizare a absorbției fondurilor UE va fi condus de către Theodor Stolojan.
„Este un buget greu, în care sumele atrase din Europa sunt de 2,5 miliarde de euro, restul povarei fiscale rămânând pe contributorul român. S-au ofuscat că am atacat la CCR bugetul. De ce fac asta? Pentru că uită ce au făcut în 2011. Uită dreptul opoziției. Opoziția are dreptul să atace orice act normativ pe care îl consideră dăunător, ceea ce înseamnă că fiecare român este protejat de opoziție", a mai spus Ceza Preda.Sursa Amos News
Etichete:
CEZAR PREDA,
fonduri europene,
pdl buzau,
pdl rm sarat
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
