Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat sâmbătă că lumea educaţiei trebuie aşezată pe locul care i cuvine în România, pentru că nu există viitor pentru o naţiune fără educaţie.
"Fiecare dintre noi, indiferent de opţiunile sale politice sau de condiţia sa socială, dacă este părinte, este interesat în cel mai mare grad de ce fac autorităţile în acest domeniu. Am nevoie pentru copilul meu de un învăţământ de calitate, de stabilitate, de predictibilitate în sistem, am nevoie ca în societatea în care copilul meu creşte rolul cărţii, al şcolii, să fie aplicat şi apreciat", a afirmat Antonescu, la lansarea viziunii pentru Educaţie a USL.
El a adăugat că actuala putere aplică "o reformă buimacă" în domeniul educaţiei şi l-a criticat pe ministrul Daniel Funeriu pentru că a întrebat public "aţi văzut profesori care să moară de foame?".
"Am văzut zeci, mii de profesori care trăiesc la limita supravieţuirii, alţii care pleacă din ţară, am văzut absolvenţi care îşi caută alt domeniu de activitate decât învăţământul, am văzut şcoli care se închid, am văzut că există o reformă buimacă. Este exact ceea ce nu face bine unui asemenea sistem", a adăugat Antonescu.
Liderul liberal a precizat că în viziunea USL există lucruri cu totul noi, cum ar fi ideile pentru învăţământ pentru cei din diaspora.
"Nu există viitor pentru o naţiune fără educaţie, nu există cetăţenie deplină fără educaţie, nu există stat modern care să nu-şi asume responsabilităţi majore în domeniul educaţiei. Ne interesează să aşezăm lumea educaţiei la locul care i se cuvine. Cine nu face asta nu are niciun fel de scuză", a subliniat Crin Antonescu.
Sursa AGERPRES
Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. GOETHE
Se afișează postările cu eticheta crin antonescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crin antonescu. Afișați toate postările
sâmbătă, 4 iunie 2011
miercuri, 12 ianuarie 2011
Antonescu: Am convenit cu PSD asupra elementelor fundamentale ale alianţei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în întâlnirea cu PSD s-au convenit elementele fundamentale ale constituirii unei alianţe, urmând să fie demarate discuţiile separate în fiecare dintre partide.
"Concluziile sunt foarte bune. La nivelul liderilor partidelor noastre discuţiile s-au încheiat şi s-au încheiat bine. În limitele unui mandat natural, ca lider de partid, am găsit, am pus cap la cap şi am covenit asupra elementelor fundamentale, de bază, ale constituirii unei alianţe majore. Din acest moment, pe baza celor discutate, încep discuţiile în partidele noastre", a spus Antonescu.
El a precizat că discuţiile din partide vor culmina cu discuţiile oficiale şi cu reuniunile forurilor de conducere, care vor analiza propunerile făcute de lideri.
"Nu doresc să vorbesc acum despre conţinutul acestei discuţii, despre elementele invocate, pentru că ele trebuie discutate în partid şi, evident că în această materie, şi la noi şi la PSD, forurile partidului vor avea cuvântul decisiv", a spus liderul PNL.
El a arătat că ceea ce era de parcurs până în acest moment în ce priveşte alianţa dintre PSD şi alianţa PNL-PC s-a parcurs.
"Tot ce vă pot spune este că ceea ce aveam de parcurs ca drum până în acest moment a fost parcurs şi repede şi bine şi sper să fie aşa şi în ce priveşte partidele în ansamblul lor", a precizat Antonescu.
El a adăugat că dacă o astfel de alianţă se va materializa, ea va avea ca termen cel puţin anul 2016.
Sursa Mediafax
Etichete:
alianta psd pnl,
crin antonescu,
ponta
marți, 4 ianuarie 2011
Liberalii şi social-democraţii au negocieri avansate privind împărţirea sferelor de influenţă electorală şi desemnarea candidaţilor comuni pentru aleg

In ciuda divergenţelor manifestate între Victor Ponta şi Crin Antonescu, discuţiile privind alianţa PSD-PNL sunt foarte avansate. Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, şi Radu Stroe, omologul său din PNL, au avut câteva întâlniri în care au negociat formula prin care cele două partide să se prezinte împreună la alegerile din 2012.
PSD şi PNL ar urma să desemneze candidaţi comuni pentru funcţiile de preşedinţi de consilii judeţene şi pentru primăriile marilor oraşe.
Două partide, un singur candidat
Conform unor surse din cele două partide, negocierile au ajuns deja la nivel de detaliu, PSD şi PNL împărţindu-şi zonele de influenţă. Negociatorii Dragnea şi Stroe au ajuns la un acord şi în privinţa principiilor care vor sta la baza desemnării candidaţilor.
Regula care va guverna alianţa PSD-PNL va fi aceea ca fiecare partid să-şi conserve zonele de supremaţie electorală. Cu alte cuvinte, în judeţele şi în oraşele în care PSD deţine preşedinţi de consilii, respectiv primari, candidaţii să fie socialdemocraţi, iar acolo unde funcţiile sunt în portofoliul PNL, candidaţii să fie liberali.
Astfel, PSD îşi rezervă candidaţii la preşedinţia consiliilor judeţene din Oltenia, Muntenia şi în cele mai multe dintre judeţele din Moldova. În discuţie au rămas judeţe precum Iaşi, Suceava, Neamţ, Botoşani, revendicate de liberali.
Situaţia candidatului pentru Primăria Capitalei nu a fost încă tranşată. O idee ar fi să fie susţinută candidatura "independentului" Sorin Oprescu. La sectoare, de principiu, s-a stabilit ca fiecare partid să-şi păstreze zona de influenţă: PNL să dea candidatul pentru sectorul 1, PSD la sectorul 5, iar PC să rămână la 4. A mai rămas de tranşat situaţia sectoarelor 2, 3 şi 6.
Cum a fost cedat Ardealul liberalilor
Dacă în privinţa conservării zonelor de influenţă a fost simplu, probleme au existat la negocierile PSD-PNL la împărţirea judeţelor controlate de PDL. În final, dificultăţile au fost depăşite.
Conform schemei discutate între Liviu Dragnea şi Radu Stroe, alianţa PSD-PNL ar urma să furnizeze candidaţi comuni şi în judeţele controlate de PDL după următorul principiu: în judeţele în care PSD se clasează pe locul 2, după PDL, candidatul să fie social- democrat; în judeţele unde PNL se situează pe locul 2, după PDL, candidatul să fie liberal.
În urma împărţirii, PNL a primit cea mai mare parte din Transivania şi Banat. Mai precis, liberalii vor decide candidaţii pentru Braşov, Hunedoara, Maramureş, Sibiu, Cluj, Alba şi Mureş. La PSD ar urma să rămână Bistriţa şi Sălaj.
Deşi proiectul alianţei cu liberalii nu are oficial opozanţi în PSD, mai mulţi lideri socialdemocraţi sunt nemulţumiţi de felul în care Liviu Dragnea a purtat negocierile şi îl acuză că a cedat Ardealul liberalilor.
Regula "cel mai puternic ia totul" avantajează filialele controlate de baronii locali ai PSD şi dezavantajează filialele din Transilvania. Dragnea a vrut însă să-i atragă de partea sa pe baronii locali de a căror susţinere are nevoie când va supune proiectul alianţei cu PNL aprobării conducerii social- democrate.
Antonescu, schimbare de macaz
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a dat abia de curând primul semnal de aprobare a proiectului alianţei PSD-PNL. Cât timp negocierile dintre cele două partide erau în desfăşurare, şeful liberalilor se arăta public rezervat faţă de ideea unei alianţe spunând că e prematură.
După ce negocierile au fost în linii mari încheiate, Antonescu a ieşit cu propunerea unei alianţe pe cinci ani: "Sugerez o alianţă, o comasare şi o unire sub formele cele mai eficiente între aceste două mari partide (PNL şi PSD - n.r.). (...) UDMR este o forţă politică importantă care decide majoritatea şi soarta României. Nimic nu exclude ipoteza unui prim-ministru susţinut de ambele şi de UDMR şi cu un candidat unic la preşedinţie - dacă avem alegeri la anul, în urma unei suspendări a lui Traian Basescu. (...) Noua alianţă ar urma să dureze până în 2016".
"Sugerez o alianţă, o comasare şi o unire sub formele cele mai eficiente între aceste două mari partide."
CRIN ANTONESCU, preşedintele PNL
"Este datoria lui Crin Antonescu şi a mea, ca lideri ai celor două partide, să venim cu soluţia concretă."
VICTOR PONTA, preşedintele PSD
Sursa EVZ.RO Florin Ciornei
Etichete:
alegeri,
alegeri 2012,
alianta psd pnl,
crin antonescu,
PNL,
psd,
victor ponta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)