joi, 17 martie 2016

ROMANIA A 94-A TARA DIN LUME IN CARE FUMATUL ESTE INTERZIS IN SPATIILE INCHISE



  Scopul principal al interzicerii fumatului în spațiile închise de la locul de muncă și în spațiile publice închise este protejarea sănătății angajaților și a cetățenilor care se află în spațiile publice, prin evitarea expunerii la fumul toxic al produselor din tutun .


Legea este benefică suplimentar pentru cei care fumează deoarece facilitează oprirea fumatului, precum și în cazul minorilor și tinerilor deoarece contribuie la prevenirea fumatului prin reducerea ocaziilor sociale în care se fumează și în care debutează, de obicei, consumul de tutun.


Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private .
  Locuri in care nu se mai poate fuma:
- halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise etc.;
- instituțiile publice centrale și locale;
- unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise etc.
- restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi - inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente etc.;
- unități cultural-artistice, sportive, recreative; toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică, autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;
- toate spațile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;
- locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;
- spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift etc.



*** LOCURILE UNDE SE MAI POATE FUMA ***
Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
- fără acoperiș sau cu acoperiș cu mai puțn de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșuri deschise etc.;
- delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărduleț de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal;
- care au închideri laterale sau/și acoperișe retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate/închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis;
  
Peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiș doar un perete;
Parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii;
   Locuință inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică(nu este loc de muncă;
Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă(nu se desfășară activitate economică).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs