În dimineaţa zilei de 6 octombrie, în baza mandatelor de percheziţie emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, aproximativ 30 de poliţişti de investigaţii criminale şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat un număr de trei percheziţii, la domiciliul unui râmnicean de 25 de ani bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism şi la domiciliile altor două persoane în vârstă de 27, respectiv 25 de ani, bănuite de legături infracţionale cu râmniceanul de 25 de ani.
Din cercetări a reieşit că, începând cu luna mai, tânărul de 25 de ani ar fi beneficiat de banii obţinuţi de pe urma practicării prostituţiei, pe teritoriul Spaniei, de către o tânără din municipiului Râmnicu Sărat, suma totală fiind estimată la aproximativ 50.000 Euro. 
În urma activităţilor desfăşurate, de la locuinţele percheziţionate au fost ridicate sume de bani, buletine de transfer sume de bani şi alte înscrisuri care interesează cauza. La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost conduse pentru audieri 7 persoane.
Suspectul de proxenetism va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat cu propunerea de punerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea arestării preventive.

O.C. - DIRECT