duminică, 9 octombrie 2011

COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE, PRIORITATE A POLIŢIŞTILOR BUZOIENI

Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au fost constatate peste 1600 de infracţiuni de natură economico-financiară, pentru care au fost cercetate aproximativ 1.000 de persoane / Au fost instrumentate 57 de cauze complexe, dintre care 24 au fost declinate, 16 fiind înaintate către D.N.A. şi 3 către D.I.I.C.O.T. pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea unor persoane cercetate, prejudiciile cauzate sau constatării existenţei unor grupuri infracţionale organizate.


Activitatea poliţiştilor de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău are ca prioritate prevenirea şi combaterea criminalităţii în domeniul achiziţiilor publice, al produselor puternic accizate, fraudelor bancare, precum şi în domeniul regimului societăţilor comerciale.
Totodată, se are în vedere instrumentarea cazuisticii pe baza antreprizei criminale şi nu disparat, acţionându-se asupra întregului grup infracţional.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate în primele 9 luni ale acestui an, au fost constatate 1676 infracţiuni de natură economico-financiară, cu 251 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, infracţiuni pentru care au fost cercetate 986 persoane.
Se constată o creştere a numărului de infracţiuni constatate în domeniul emiterii de instrumente bancare fără completarea elementelor esenţiale cerute de lege sau fără a avea disponibil în cont (de la 240 la 254), a infracţiunilor prevăzute la Codul Vamal de la 15 la 24, a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie de la 184 la 255, iar constatările în ceea ce priveşte infracţiunile ce aduc atingere bugetului de stat (evaziune fiscală) s-au menţinut la un nivel ridicat (260 în acest an, faţă de 242 anul trecut).


În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de poliţişti în domeniul combaterii evaziunii fiscale, în primele 9 luni ale acestui an au fost înregistrate 142 dosare penale, prejudiciul cauzat prin cele 260 de infracţiuni de evaziune fiscală constatate fiind de 58.181.858 lei.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au desfăşurat activităţi complexe pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul deţinerii, transportului şi comercializării produselor din tutun, reuşindu-se ridicarea în vederea confiscării a 673.340 de ţigarete. Totodată, au înregistrat 11 dosare penale la O.U.G. nr. 54/ 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în care s-au efectuat cercetări împotriva a 27 de persoane, din care 11 au fost reţinute.
În această perioadă, au fost indisponibilizate 6 autoturisme ce au servit la săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi a altor ilegalităţi în domeniul operaţiunilor cu produse din tutun.
Din cauzele penale complexe aflate în lucru la ofiţerii de la compartimentul urmărire penală sau la ofiţerii de investigare a fraudelor, în perioada analizată au fost promovate organelor de parchet 57 de cauze complexe, dintre care 24 au fost declinate, 16 fiind înaintate către D.N.A. şi 3 către D.I.I.C.O.T. pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea unor persoane cercetate, prejudiciile cauzate sau constatării existenţei unor grupuri infracţionale organizate.
Un alt domeniu pe care a fost concentrată activitatea poliţiştilor de investigare a fraudelor a fost reprezentat de prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională pe linia administrării pădurilor, punerii în valoare şi exploatării materialului lemnos, inclusiv în zona de industrializare şi comercializare a lemnului.
Totodată, au fost concentrate eforturile pentru destructurarea grupărilor constituite în sector şi infracţionalităţii din afara judeţului, cu efecte asupra fondului forestier din Buzău.
Astfel, în primele 9 luni ale acestui an, au fost verificaţi 81 de agenţi economici şi au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 136700 de lei, fiind confiscată cantitatea de 1031,46 m.c. material lemnos (lemn rotund şi de foc şi cherestea de diverse sortimente), în valoare de 207231,31 lei.
Totodată, au fost constatate 59 de infracţiuni din domeniul silvic sau conexe (cu 29 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut), pentru care sunt cercetate 53 de persoane (+26).

Exemplu:
* Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău efectuează cercetări cu privire la utilizarea fără drept a unui ciocan silvic, în urma identificării amprentei acestuia pe 330 de arbori, cu un volum de 1156,592 m.c. şi o valoare de 479170,64 lei, de 6475,28 ori mai mare faţă de preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă (valoarea prejudiciului dublată de apartenenţa pădurii la grupa I funcţională cu rol special de protecţie), fără ca în suprafeţele respective să se constituie partizi sau parchete de exploatare conform normelor legale.
Cu ocazia verificărilor desfăşurate la punctele de lucru operate de doi agenţi economici în comuna Gura Teghii, au identificate cantităţi de cherestea şi lemn rotund fără documente de provenienţă sau valorificate fără a evidenţia operaţiunile ori prin falsificarea unor documente de transport cu ocazia emiterii, sens în care au fost extinse cercetările împotriva reprezentanţilor acelor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.
Cantităţile de material lemnos eliberate fără documente legale în cazul unui agent economic au însumat 1748,496 m.c. lemn rotund fag, 46,563 mc lemn rotund răşinoase, 173 m.c. lemn rotund plop şi 56 m.c. lemn rotund mesteacăn, verificările în acest caz continuând pentru stabilirea implicaţiilor fiscale a acestor operaţiuni.
Tot cu ocazia verificărilor efectuate în fondul forestier din zona Gura Teghii, s-a mai stabilit că personalul silvic din cadrul unui ocol silvic a tăiat 15 arbori din specia molid şi un arbore din specia brad nemarcaţi şi nedestinaţi exploatării, cu un volum de 12,608 m.c., în valoare de 3141 de lei fără TVA, pentru realizarea unei amenajări cinegetice neautorizate.
Şi în acest caz, a fost înregistrat dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere de arbori fără drept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs