vineri, 1 aprilie 2011

Urmăriţi, prinşi şi încarceraţi

În ziua de 31 martie a.c., începând cu ora 10.00, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiilor Municipale Rm. Sărat şi Buzău şi Postului de poliţie Siriu, au executat o acţiune în vederea identificării şi prinderii persoanelor urmărite care se sustrag punerii în executare a mandatelor şi sentinţelor penale.
Astfel, a fost executat un mandat de executare a pedepsei emis de Tribunalul Buzău pe numele unui buzoian de 30 de ani, condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri. Tânărul îşi procurase bilete de avion pentru el şi soţia sa şi intenţiona să plece în Spania.
Pe raza comunei Siriu, poliţiştii au depistat un localnic în vârstă de 32 de ani, care are de executat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în baza unui mandat emis de Judecătoria Pătârlagele. Acesta s-a opus arestării şi a încercat să fugă cu autoturismul, dar în urma somaţiilor efectuate a fost determinat să oprească după aproximativ 100 de metri.
Poliţiştii l-au încătuşat şi l-au introdus şi pe el în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
În aceeaşi zi, a fost prins şi un bărbat de 31 de ani, din Rm. Sărat, urmărit la nivel internaţional, pe numele căruia autorităţile judiciare spaniole au emis în data de 15.10.2010 Mandat European de Arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals de monedă.
Râmniceanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a se definitiva procedurile în vederea extrădării lui Spania.
În jurul orei 14.30, pe Şoseaua Brăilei din municipiul Buzău, a fost depistat un buzoian de 20 de ani, cu privire la care fusese introdusă o semnalare în Sistemul Informatic Schengen (SIS), întrucât era căutat de autorităţile din Germania pentru o procedură judiciară.
Poliţiştii l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Buzău pentru verificări şi au informat Biroul SIRENE, conform procedurilor

Sursa IPJ Buzau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs