joi, 14 aprilie 2011

Şi-a uitat bagajul în magazin şi a rămas fără bunuri şi bani

Poliţiştii râmniceni au ajutat o femeie să îşi recupereze sacoşa cu banii şi cardurile bancare pe care o uitase într-un magazin.

Miercuri, în jurul orei 10.00, o râmniceancă în vârstă de 43 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Rm. Sărat şi a reclamat că, în urmă cu aproximativ o jumătate de oră şi-a uitat într-un magazin din oraş sacoşa în care avea obiecte de îmbrăcăminte şi un portofel cu şapte carduri bancare şi suma de 200 de lei.
Femeia le-a spus poliţiştilor că a revenit la magazinul respectiv la scurt timp, dar nu a mai găsit sacoşa.
În urma investigaţiilor efectuate, o patrulă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm a identificat şi prins la scurt timp suspectul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Rm. Sărat, cunoscut cu antecedente penale.
Acesta a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Rm. Sărat, unde a fost preluat pentru cercetări de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care l-au reţinut pentru 24 de ore.

Pentru prevenirea furturilor ce pot fi comise în special pe fondul aglomeraţiei specifice acestei perioade, poliţiştii recomandă celor care merg la cumpărături să nu uite că, în mulţimea care îi înconjoară, se pot afla şi infractorii, aceştia aşteptând fie şi numai o clipă de neatenţie pentru a le fura din genţi, buzunare sau bagaje.

O.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs