
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Rm. Sărat au întocmit dosar penal unui tânăr de 26 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare – Secţia Buzău cu privire la achiziţiile intracomunitare de usturoi efectuate de tânărul respectiv în numele societăţii pe care o administrează, a rezultat că în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, acesta a efectuat achiziţii de usturoi din Spania (aproximativ 70 de tone) şi a comercializat ulterior cantităţile respective, în valoare totală de 426.413 lei, fără a declara operaţiunile organelor fiscale.
Prin aceasta, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului în valoare totală de 136.452,35 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe venit.
Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Rm. Sărat continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului.
S.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs