joi, 20 ianuarie 2011

A murit Florea Costache, vicepreşedintele PSD Argeş


Florea Costache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş şi vicepreşedinte al PSD Argeş, a murit azi-noapte, la spitalul Floreasca din Bucureşti. Politicanul, născut pe 18 iulie 1954, suferea de o afecţiune cronică.

Sursa: Consiliul Judeţean Argeş : Florea Costache a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti săptămâna trecută, unde a fost internat în stare de comă, anunţă Agerpres.
"Spirit pragmatic, riguros, cu o experienţă profesională bogată, Florea Costache s-a identificat cu imaginea Consiliului Judeţean Argeş. A fost o personalitate respectată, care şi-a adus contribuţia la dezvoltarea judeţului prin implementarea a numeroase proiecte de infrastructură", se arată într-un mesaj de condoleanţe transmis astăzi de conducerea CJ Argeş.
În perioada 1992-1996, membrul PSD Florea Costache a fost primul preşedinte al CJ Argeş, apoi vicepreşedinte al instituţiei din anul 1996 până în prezent.
La începutul acestui an, mama lui Florea Costache a fost victima unui atac. Pe 7 ianuarie, Maria Costache, în vârstă de 77 de ani, a sunat la poliţie unde a anunţat că a fost violată şi jefuită. Marţi, poliţia a anunţat că a reţinut un suspect.
Din cauza şocului, la numai o zi de la acest incident, Florea Costache a fost internat în stare gravă la Spitalul Judeţean, unde a intrat în comă.
Câteva zile mai târziu a fost transferat la Bucureşti, însă medicii nu au reuşit să-l salveze. Florea avea nevoie de un transplant de ficat, spuneau doctorii săptămâna trecută. Decesul a survenit în această dimineaţă, la ora 00.30
Sicriul lui Florea Costache va fi depus astăzi la capela militară a cimitirului Sf. Gheorghe din Piteşti. Slujba de înmormântare va avea loc marţi şi va fi oficiată, cel mai probabil, de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscel.

S.G.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs