vineri, 22 octombrie 2010

PACALIT PE INTERNET


Joi, în jurul orei 12.00, un buzoian de 38 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Buzău şi a reclamat că în noaptea precedentă, în jurul orei 01.00, a mers împreună cu un prieten în comuna Floreşti, judeţul Prahova, pentru a se întâlni cu două tinere pe care le cunoscuseră pe Internet, iar una dintre acestea l-a deposedat de suma de 1000 de lei.
Bărbatul le-a mai spus poliţiştilor că, în momentul în care a încercat să îşi recupereze banii, a fost lovit de un tânăr necunoscut care le însoţea pe cele două tinere.
Având în vedere aspectele sesizate, a fost constituită echipa operativă care s-a deplasat pe raza comunei respective pentru clarificarea situaţiei, verificările şi investigaţiile fiind efectuate cu sprijinul poliţiştilor de la Postul de poliţie Floreşti.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate persoanele indicate de reclamant – două localnice în vârstă de 21 şi 27 de ani şi un bărbat de 34 de ani, soţul tinerei de 27 de ani - care au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Buzau.
Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că reclamantul şi prietenul său s-au întâlnit în zona centrală a localităţii cu tinerele cu care discutaseră pe Internet şi pe care le cunoşteau doar sub pseudonimele folosite de acestea.
Buzoianul de 38 de ani le-a arătat mai multe bancnote de 50 de lei şi a numărat suma de 1000 de lei, iar tânăra de 27 de ani i-a luat banii pentru a se convinge de suma existentă. În momentul în care bărbatul i-a cerut banii, localnica a fugit împreună cu prietena sa.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală împotriva celor două prahovence pentru furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat şi le-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs