Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. GOETHE
marți, 24 august 2010
Constantin Boşcodeală, desemnat preşedinte interimar la PSD Buzău
Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală a fost desemnat de către Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat preşedinte interimar al PSD Buzău
Luni seara, social-democraţii buzoieni au primit documentul care atestă hotărârea privind dizolvarea structurii de conducere a organizaţiei şi înlocuirea ei cu Comitet Coordonator Judeţean care va conduce partidul până la organizarea alegerilor din această toamnă. Marţi dimineaţă, social-democraţii conduşi de Constantin Boşcodeală au făcut publice deciziile luate de la Centru în cadrul unei conferinţe de presă.
Astfel, în fruntea noii structuri, Boşcodeală a fost numit preşedinte interimar, formula fiind completată de un număr de 8 membri. Este vorba despre deputatul Adrian Ghiveciu care a primit atribuţii de prim-vicepreşedinte, primarul de la Boldu, Marian Mărgărit, căruia i-au fost delegate atribuţii de secretar executiv, viceprimarul de Buzău, Marcel Ciolacu, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, preşedintele Organizaţiei PSD Rm. Sărat, Cristian Perieţeanu, şefii de organizaţii din Padina şi Ruşeţu, Constantin Başturea, respectiv Aurel Bardaş şi fostul deputat Aurel Gubandru.
Decizia anunţată luni seara şi semnată de preşedintele PSD Victor Ponta şi de secretarul general Liviu Dragnea, a fost luată în urma ultimelor evenimente din organizaţia judeţeană. Joia trecută, gruparea Mocanu convocase Consiliul Judeţean al PSD Buzău şi luase decizia de a-l da afară din partid pe primarul Constantin Boşcodeală.
Numit interimar, primarul Constantin Boşcodeală spune că rămâne deschis colaborării cu Victor Mocanu căruia îi reaminteşte însă că a primit suport consistent pentru a obţine funcţia pe care o ocupă în prezent.
După decizia transmisă ieri de Biroul Permanent Naţional la Buzău se vor relua alegerile din organizaţiile locale care vor culmina cu convocarea conferinţei extraordinare, cel mai probabil la începutul lunii octombrie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs