duminică, 12 octombrie 2008

Sedinţele Consiliului local Muncipal, au fost supuse în ultima perioadă unor „interventii chirurgicale” fără precedent.

Ultima şedinţă ordinară a consiliului local municipal din data de 30 septembrie 2008, a debutat cu o serie de modificări în structura prezentată plenului.
Varianta iniţială a ordinii de zi, cuprindea 23 de puncte, iar la doar câteva ore de la ataşarea acesteia la mapele oferite consilierilor spre studiu, ordinea de zi avea deja 33 de puncte.
Dintre proiectele de hotărâre prezentate plenului consiliului local, trei au fost amanate pentru o şedinţă extraordinară viitoare.
Este vorba despre punctul 1 al ordinii de zi, adică proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al consiliului local al municipiului Râmnicu Sărat, punctul 10 – proiectul de hotărâre privind aprobarea majorării tarifelor pentru serviciile de distribuţie apă potabilă şi canalizare-epurare prestate de către SC Acvaterm SA Râmnicu Sărat şi punctul 20 – proiectul de hotărâre privind completarea destinaţiei terenului situat în Piaţa Centrală, în vecinătatea Casei Domneşti, teren ce aparţine domeniului public al Consiliului local al municipiului Râmnicu Sărat, cu activitatea de comerţ produse alimentare şi nealimentare cu excepţia produselor toxice şi inflamabile.
Subiectele prezentate mai sus, vor fi dezbătute pe larg în şedinţa extraordinară din data de 10 octombrie 2008.
Unul dintre punctele cu adevărat fierbinţi ale şedinţei, a fost cel legat de proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului Râmnicu Sărat a unor bunuri mobile de natura mijloacelor fixe aflate în administrarea A.D.P Râmnicu Sărat trecute eronat în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat.
Printre consilierii râmniceni, a circulat o listă a unor bunuri mobile aparţinând ADP-ului alături de care erau afişate preţuri de achiziţie pornind chiar si de la 2 RON. Dacă lista nu ar fi fost luată în serios, şi cazul să fie tratat cu atenţie, oricine şi-ar fi dorit un motostivuitor sau un tractor, le putea achiziţiona contra unei sume modice de apoximativ 600 de RON, adică şase milioane de lei vechi.
Intrat în plenul şedinţei, proiectul a fost dezbătut pe larg, iar edilul şef al municipiului a făcut precizarea că preţurile din listă sunt cele de inventar, iar cei vinovaţi de crearea confuziei că ar fi preţurile de achiziţie, în speţă funcţionarii unităţii de administrare a domeniului public, au fost sancţionaţi verbal.
După ce totul a fost „clarificat”, s-a trecut la vot, numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din.....şedinţă. Proiectul nu a fost aprobat, neântrunind cel două treimi din necesarul de voturi în astfel de situaţii.
Cazul proiectului prezentat, nu a fost singular în plenul şedinţei.
Alte două proiecte, respectiv 18 şi 19 privind elaborarea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini şi al modelului de contract de concesiune a imobilului format din teren în suprafaţăde 165 mp proprietate privată a consiliului local şi clădiri în suprafaţă de 12.20 mp situată în strada Lalelelor, cart. Costieni în vederea desfăşurării activităţii de comerţ de tip piaţă agroalimentară, nu au fost aprobate necesitând acelaşi procent de două treimi pentru a trece de plenul şedinţei.
Lucrările sedinţei din data de 30 septembrie 2008 s-au finalizat odată cu aprobarea proiectului de hotărâre aflat la punctul 23 al ordinii de zi.

TEODOR MELINTE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs