Se afișează postările cu eticheta APIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta APIA. Afișați toate postările

joi, 26 aprilie 2012

APIA COMUNICAT DE PRESA 25 APRILIE 2012


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează producătorii de lapte de vacă că a fost publicat în Monitorul Oficial nr.271/24.04.2012, Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 69/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională.
Astfel, producătorii de lapte vor putea depune cerere de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din Rezereva Naţională în intervalele 1 iunie – 31 iulie şi 1 octombrie – 30 noiembrie ale fiecărui an de cotă, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a) au depãşit cota individualã de lapte/şi-au început activitatea în timpul anului de cotã;
b) deţin exploataţii cu un efectiv minim de 2 capete vaci de lapte la sfârşitul anului de cotã/la data solicitãrii
Cantitatea minimã a cotei din rezerva naţionalã ce poate fi solicitatã de cãtre producãtori este de 1000 de kg, iar cantitatea maximă este de 1.800.000 kg.

duminică, 9 octombrie 2011

APIA - COMUNICAT DE PRESA 3 OCTOMBRIE 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că, în perioada 1 – 15 octombrie 2011, se depun cererile iniţiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011-15 octombrie 2012.
Cererile iniţiale anuale se depun la centrul APIA judeţean / al municipiului Bucureşti, pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea de creştere a păsărilor, respectiv a porcinelor.
Beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care deţin, cresc sau exploatează păsări, respectiv porcine, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.
Solicitanţii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime comune tuturor măsurilor, la care se adaugă condiţiile specifice fiecărei măsuri de asigurare a bunăstării animalelor, după cum urmează:
a) să solicite ajutorul de stat înainte de începerea desfăşurării activităţii, în baza cererii iniţiale anuale;
b) să îşi asume voluntar angajamentul ferm pentru utilizarea măsurilor tehnologice care asigură bunăstarea păsărilor/bunăstarea şi protecţia porcinelor, după caz;
c) să facă parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare, sau să fie membrii ai altor organizaţii profesionale;
d) să deţină autorizaţie sanitară veterinară pentru exploataţie sau să fie înregistraţi sanitar veterinar, după caz;
e) să fie înregistraţi în Registrul agricol / Registrul Naţional al Exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, deţinând un cod de exploataţie, după caz;
f) să respecte ordinele preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prevăzute în H.G. nr. 838/2010, respectiv în H.G. nr. 839/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţii suplimentare se găsesc pe pagina de internet http://www.apia.org.ro/buget_national-informatii.htm.

duminică, 19 iunie 2011

APIA - COMUNICAT DE PRESA 16 IUNIE 2011


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 15 iunie s-a încheiat Campania de primire a cererilor de acordare a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine/caprine.
Astfel, a fost depus un număr de 48.000 de cereri, pentru un efectiv de peste 7,7 milioane capete ovine/caprine. Cele mai multe animale pentru care au fost primite cereri au fost înregistrate în judeţele: Sibiu (aprox. 570.000 capete / 2.100 cereri), Timiş (aprox. 570.000 capete / 1.680 cereri), Cluj (aprox. 340.000 capete / 1.700 cereri), Constanţa (aprox. 300.000 capete / 1.600 cereri) şi Tulcea (aprox. 300.000/ 1.500 cereri).
Numărul de cereri a cunoscut o creştere de 6% faţă de anul trecut, când au fost înregistrate 45.460 cereri, la fel ca şi numărul total de capete pentru care au fost solicitate primele pe cap de animal, în 2010 acesta fiind de 6.922.655 capete.


Informaţii suplimentare

Este important de menţionat că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată.
Pentru situaţia în care diferenţa dintre animalele solicitate şi cele determinate (eligibile) este mai mică sau egală cu 3%, nu se aplică nicio penalizare.
Dacă diferenţa este mai de 3%, prima totală se reduce astfel:
- cu 5% - dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 10%;
- cu 10% - dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 10% dar mai mic sau egal cu 20%;
- cu 15% - dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 20% dar mai mic sau egal cu 30%;
- cu 20% - dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 30% dar mai mic sau egal cu 50%.
Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, solicitantul este exclus de la plata pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.

Incepand cu 15 iunie a.c.la APIA Buzău s-a încheiat Campania de primire a cererilor de acordare a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine/caprine.

Astfel, a fost depus un număr total de 1.181 cereri din care : pentru ovine - 898 şi pentru caprine - 283 , pentru un efectiv de 139.515 capete ovine/caprine.

Faţă de anul 2010 se înregistrează o creştere de aproximativ 10% a numărului de cereri , la fel şi numărul total de capete pentru care au fost solicitate primele pe cap de animal ( în anul trecut au fost depuse 1.069 cereri pentru 119.375 capete)

APIA BUZAU
SERVICIUL DE COMUNICARE

luni, 28 martie 2011

INFORMARE APIA BUZAU 28 MARTIE 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 - 24 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 298.798 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 1.651.304,72 hectare.
Dintre cei 298.798 de fermieri care au depus cereri de plată, 291.856 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 1.625.340,57 hectare.
La nivelul centrelor judeţene/locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 6.942 cereri, pentru o suprafaţă de 25.964,15 hectare.
Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie 2011, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 16 mai 2011, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

Sursa Apia Buzau

vineri, 11 martie 2011

APIA - COMUNICAT DE PRESA 11 MARTIE 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1-11 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 106.957 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 543.051,29 hectare.
Dintre cei 106.957 de fermieri care au depus cereri de plată, 102.908 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 529.060,95 hectare.
La nivelul centrelor judeţene/locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 4.049 cereri, pentru o suprafaţă de 13.990,34 hectare.
Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie 2011, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 16 mai 2011, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

SERVICIUL COMUNICARE ŞI PROMOVARE PROGRAME

marți, 22 februarie 2011

APIA COMUNICAT DE PRESA


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în perioada 15-18.02.2011, suma de 619.292.163,42 lei (144.972.179,26 euro), astfel:
• în intervalul 15-16.02.2011 a efectuat plăţi pentru schema de plată naţională directă complementară (PNDC1), în valoare de 125.882.181,36 lei (29.468.182,72 euro), pentru 46.168 fermieri.;
• în intervalul 17-18.02.2011 a efectuat plăţi pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), în valoare de 493.409.982,06 (115.503.996,54 euro), pentru 242.624 fermieri.

Începând cu data de 1 decembrie 2010, APIA a demarat Campania de plată regulară 2010. Astfel, până în prezent s-a plătit suma de 1.872.985.282,43 lei (438.453.411,31 euro), reprezentând:
 plata SAPS în valoare de 1.039.354.368,30 lei (243.305.952,60 euro) pentru un număr de 695.156 fermieri;
 plata PNDC1 în valoare de 833.630.914,13 lei (195.147.458,71 euro) pentru un număr de 570.339 fermieri.

Menţionăm că au fost autorizaţi la plată 750.763 fermieri, cu suma de 2.058.880.915,10 lei (481.970.354,34 euro), reprezentând:
 suma autorizată pentru SAPS în valoare de 1.103.630.168,32 lei (258.352.492,58 euro);
 suma autorizată pentru PNDC1 în valoare de 955.248.172,06 lei (223.617.259,04 euro).

Pentru anul 2010, cuantumul alocat schemei de plată SAPS este de 80,36 euro/ha, iar cuantumul alocat schemei de plată CNDP1 este de 50,64 euro/ha.
Plăţile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.
Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru schema de plată unică pe suprafaţă şi din bugetul naţional pentru schema de plată naţională directă complementară, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).


Sursa APIA BUZAU
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

vineri, 4 februarie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ - 04 februarie 2011




privind Vizita reprezentanţilor Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură din Republica Moldova la APIA şi APDRP


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au găzduit, în perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2011, vizita unei delegaţii din Republica Moldova, formată din 12 reprezentanţi ai Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), eveniment organizat în cadrul Protocolului Tripartit de Cooperare Interinstituţională încheiat la data de 18 noiembrie 2010.
În prima zi a vizitei au fost dezbătute aspecte legate de dezvoltarea şi managementul resurselor umane şi mecanismul de funcţionare a departamentului economic. În cadrul atelierului de lucru (workshop) dedicat managementului resurselor umane, experţii APIA şi APDRP au susţinut, în paralel, prezentări prin care au exemplificat colegilor din Republica Moldova mecanismele specifice ale celor două agenţii din România în ceea ce priveşte procesul de dezvoltare a resurselor umane, în baza proiectării şi organizării funcţiilor/posturilor, dezvoltarea procesului de recrutare, precum şi dezvoltarea profesională a personalului.
În cadrul celui de-al doilea workshop, a fost prezentat mecanismul de funcţionare a Direcţiei Economice. Discuţiile s-au axat pe coordonarea şi gestionarea fondurilor alocate pentru finanţarea măsurilor de sprijin din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), precum şi pe coordonarea şi gestionarea fondurilor alocate pentru subvenţii de la bugetul naţional.
Cea de-a doua zi a vizitei a fost deschisă printr-o scurtă întrevedere între domnul Valeriu Tabără, ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, pe de o parte şi domnii Florin Faur, director general APIA, Ciprian Alic, director general adjunct în cadrul APDRP şi Petru Maleru, director general AIPA, pe de altă parte. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate oportunitatea intensificării raporturilor de cooperare, precum şi stabilirea, în acest sens, a unor direcţii de acţiune comune. În continuare, au fost organizate două workshop-uri în cadrul cărora experţii APIA au prezentat mecanismul de inspectare şi, respectiv, control pe teren, precum şi metodele şi tehnicile de dezvoltare a sistemului informaţional. Au fost astfel prezentate modurile de administrare a Registrului fermierilor şi respectiv a Registrului de evidenţă a solicitanţilor şi beneficiarilor de subvenţii.
Agenda zilei a treia a inclus un atelier de lucru pe tema accesării şi absorbţiei potenţialelor fonduri europene accesibile Republicii Moldova. În cadrul workshop-ului, şi-au expus opiniile şi au împărtăşit din experienţa lor reprezentanţi ai Asociaţiei Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), APIA, APDRP şi SIVECO - dezvoltatorul de software pentru cele două agenţii române de plăţi. Pe lângă prezentări de un imediat interes, partea moldoveană a avut discuţii utile şi cu unii dintre consultanţii prezenţi, privitoare la o serie de tehnici şi metode de elaborare a planurilor de afaceri/proiecte în cadrul Uniunii Europene etc.
Colaborarea dintre cele trei instituţii, iniţiată la finele anului 2010, vizează acordarea de către APIA şi APDRP de consiliere şi suport, tehnic şi metodologic, instituţiei din Republica Moldova, prin derularea unor schimburi de experienţă şi informaţii, în vederea implementării cu succes a unui mecanism transparent şi eficient de susţinere a producătorilor agricoli.

APIA BUZAU
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

duminică, 30 ianuarie 2011

APIA - COMUNICAT DE PRESA 27 IANUARIE 2011



Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 - "Sprijin pentru zona montană defavorizată", 212 "Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montană" şi 214 "Plăţi de agro-mediu" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA şi cu Banca Comercială Română. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus Cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, în Campania 2010 şi că, până la data emiterii Adeverinţei, au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată depuse de Beneficiar conform reglementărilor legale în vigoare.
De asemenea, în adeverinţă, se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată la data emiterii, faptul că beneficiarul nu face, la data emiterii, obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 80 la sută din valoarea sumei calculate conform Adeverinţei eliberate de APIA, la un curs de 4,2620 lei/EUR.

Sursa APIA BUZAU
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Vizita reprezentanţilor Agenţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Ungaria

În data de 19 ianuarie 2011 a avut loc, la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din Bucureşti, vizita unei delegaţii din partea Agenţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (MVH) din Ungaria, eveniment ce a marcat finalul întâlnirilor stabilite în cadrul Protocolului de cooperare încheiat între cele două instituţii în anul 2009.
La întâlnire au participat experţi APIA de la Direcţia Metodologie, Monitorizare, Raportare şi Relaţii Instituţionale şi Direcţia Proceduri Plăţi pe Suprafaţă şi doi experţi din departamentele omoloage ale Agenţiei ungare.
În prima parte a vizitei a avut loc o prezentare a activităţii de monitorizare şi raportare către Comisia Europeană din cadrul Agenţiei din Ungaria, activitate care se încadrează în linia obligaţiilor pe care statele membre le au în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor comunitare pentru agricultură. De asemenea, a avut loc un foarte util schimb de idei referitoare la aplicarea liniilor directoare din acest domeniu şi derularea cât mai eficientă a acestor activităţi.
Cea de-a doua parte a vizitei a fost consacrată aspectelor referitoare la structura sistemului eco-condiţionalităţii în cele două state, iar discuţiile s-au axat pe formatul şi controlul Bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC), controlul GAEC în ceea ce priveşte cerinţele minime şi cerinţele statutare în materie de gestionare.
Colaborarea dintre cele două instituţii a fost iniţiată în anul 2007 şi a luat forma unor instruiri tehnice şi schimburi de experienţă între experţii celor două instituţii, urmând ca şi în cursul acestui an să fie organizate astfel de misiuni în baza Protocolului de cooperare nou încheiat, la sfârşitul anului 2010, între cele două agenţii de plăţi.

joi, 20 ianuarie 2011

APIA - COMUNICAT DE PRESĂ 18 IANUARIE 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente. Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.
Începând cu data de 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi de la Banca Transilvania, cu care APIA a încheiat o convenţie în acest sens. Prevederile convenţiei sunt identice cu cele ale convenţiilor anterioare, în ce priveşte depunerea de către fermier a dosarului de accesare a creditelor pentru finanţarea activităţilor curente.
Menţionăm faptul că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe / acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.
Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină (conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1244/2010).

S.G.