miercuri, 23 martie 2016

Proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari liberali: Un polițist local la 500 de locuitori

  • Mai mulți liberali au depus la Parlament un proiect de lege care prevede reducerea plafonului de la 1.000 de persoane la 500 pentru un post de polițist local. 
"Este o inițiativă prin care vrem să ajutăm instituțiile noastre responsabile de siguranța publică, fără ca acest lucru să însemne neapărat alocări suplimentare de la bugetul de stat. În speță, vrem să modificăm OUG 63/2010 care reglementează statutul poliției locale, unde numărul de agenți este plafonat la un agent la 1.000 de locuitori. (...)
Prin această inițiativă legislativă reducem plafonul de la o mie de persoane la 500 de persoane", a declarat, miercuri, la Parlament, deputatul Alexandru Nazare, inițiator al proiectului.
El a motivat că, în prezent, nu există suficienți agenți de ordine publică.
Inițiativa care vizează modificarea OUG 63/2010 pentru modificarea și completarea legii 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și stabilirea unor măsuri financiare a fost depusă în această săptămână, fiind semnată de 12 deputați PNL. "În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciu public de poliție comunitară, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes județean, după caz, cu sau fără personalitate juridică, la numărul maxim al posturilor (...), după caz, se mai adaugă numărul posturilor determinat: un post pentru fiecare 1.000 de locuitori pentru comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, consiliul local al unității sau subdiviziunii administrativ-teritoriale fiind abilitat să hotărască suplimentarea numărului maxim al posturilor până la atingerea unui raport de un post pentru fiecare 500 de locuitori", se arată în proiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs