Potrivit şefului DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel, procurorul Mărgărit a depus o cerere la CSM pentru ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în DIICOT Buzău, ci să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu până în acest moment.

DIICOT a transmis Parchetului instanţei supreme o plângere penală pe numele unui fost procuror al structurii din Buzău a Ministerului Public, George Mărgărit, despre care presa a relatat, marţi, că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant.
DIICOT mai preciza că, având în vedere că plângerea penală se află pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate oferi alte informaţii despre acest caz.
Oficiali din Parchetul ICCJ precizau, pentru MEDIAFAX, că dosarul care îl vizează pe Mărgărit se află "în faza actelor premergătoare".
Presa a prezentat, marţi, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Gabriel Mărgărit, în perioada în care a lucrat ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.
Imediat după finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus o serie de verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.
În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete, a mai relatat presa.
S.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs