joi, 26 aprilie 2012

NICIUN CANDIDAT PENTRU CONSILIUL JUDETEAN BUZAU PANA ACUM

Niciun candidat nu şi-a depus dosarul la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană desi mai este doar o săptămână pana la încheierea perioadei în care se pot depune candidaturile pentru Consiliul Judeţean.
Campania electorala incepe pe 11 mai, iar 1 mai ora 24.00 este termenul limită în care candidaţii pentru funcţia de preşedinte al CJ şi consilier judeţean îşi pot depune candidaturile.
După primirea dosarelor, reprezentanţii BECJ trebuie ca în termen de 24 de ore să afişeze listele de candidați, apoi în termen de 48 de ore de la afișarea listelor candidaților se pot depun contestații. Candidaturile vor rămâne definitive pe data de 8 mai, după ce se vor scurge toate termenele de soluționare a contestațiilor. La alegerile din acest an, conducerea BECJ este formată din judecătoarea Daniela Ridichie- preşedinte şi Mihaela Nazarie-vicepreşedinte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs