Ce e "aia" intelectual?

de Octavian STIREANU - Editorialist

Politica românească nu suferă de prea mulţi intelectuali, ci de prea puţini. Dar asta nu înseamnă că prezenţa mai multor intelectuali ar garanta un alt mod de a se face politică. În viaţa politică de toate zilele s-au văzut destule exemple de grobianism al celor suspectaţi de a fi intelectuali şi care nu fac cinste nici celor în cauză, nici noţiunii de intelectual, ca atare.

Eroul acestor zile, Cristian Preda, este unul dintre cei care n-au prea ratat ocaziile de a-şi etala şi ceea ce este mai puţin recomandabil în comportamentul public al unui politician. Europarlamentarul în cauză este un vechi campion al jignirilor aduse liderilor opoziţiei – cu orice prilej şi sub orice formă, într-un limbaj în care nu o dată adjectivul a triumfat asupra verbului.

Părăsirea intempestivă a emisiunilor de televiziune, atunci când nu le conveneau fie interlocutorii, fie întrebările care li se puneau, epitetele adresate celor de faţă, aroganţa întemeiată pe nimic şi suficienţa venită de nicăieri sunt piese consacrate în arsenalul prestaţiilor publice ale majorităţii intelectualilor din anturajul puterii. Cristian Preda nu o dată a recurs la asemenea gesturi, anulând toate pretenţiile de care era înconjurat.

Atunci când vine vorba despre politică, noţiunea de intelectual este mult mai cuprinzătoare decât ceea ce se asociază îndeobşte acestui termen. În politică nu este suficient să epatezi cu citate neverificabile din cine ştie cine, ori cu vreo batistuţă albă la buzunărelul de sus al hainei, pentru a pretinde că eşti intelectualul providenţial şi indispensabil al naţiunii. Lumea se uită la intelectuali, în general, la cei din politică, în special, cu speranţa că de la ei pot învăţa ceva bun, pot afla ceva nou sau că pot înţelege mai bine lucrurile care-i înconjoară. Faţă de ei, rigorile sunt mai mari, pretenţiile sporite şi aşteptările pe măsură.

Tocmai datorită acestor circumstanţe a fi intelectual în politică presupune cu totul altceva decât atitudinea unui cărturar solitar printre rafturile bibliotecii. Ieşirea în agora şi contactul cu oamenii cer însuşiri aparte, o anume căldură umană, bun simţ şi solidaritate, spirit colocvial, asociativ, pozitiv, constructiv.

Expunerea publică presupune un soi de responsabilitate care poate fi ignorată în cazul neaveniţilor propulsaţi de votul uninominal, dar în niciun caz neglijată de cei asociaţi cu noţiunea de intelectual.

Politicianul cu pretenţii de intelectual îşi onorează această calificare nu jonglând cu tot felul de neologisme care pot lua ochii ignoranţilor. Politicianul intelectual este demn de acest renume în măsura în care reuşeşte să se apropie de nivelul de înţelegere şi aşteptare al oamenilor, dând sens realităţilor, arătând direcţii de evoluţie ale acestora, construind viziuni perceptibile. Pentru a se valida ca atare, el trebuie, înainte de toate, să dovedească multă cultură, de toate felurile, care înseamnă altceva decât cultură generală. Este vorba despre cultura dialogului, care înseamnă să fii şi un bun ascultător, nu numai un pretins bun orator. Intelectualul aventurat în politică trebuie să aibă, apoi, cultura convieţuirii, care presupune egal respect faţă de aliaţi şi de adversari. El trebuie să deprindă şi cultura comunicării, care cere politeţe faţă de ideile celorlaţi, receptivitate faţă de opiniile acestora şi decenţă în susţinerea celor proprii.


Sursa AMOS NEWS