duminică, 9 octombrie 2011

POLITIA VA INFORMEAZA 9.10.2011

Vânător „ghinionist” / A încercat să împuşte un iepure în perioada de prohibiţie şi s-a ales cu dosar penal


Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Beceni este cercetat de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Buzău sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept.
Vineri seară, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în apropierea satului Băieşti, tânărul – deţinător legal de armă de vânătoare - a încercat să împuşte un iepure, cu toate că în această perioadă este interzisă vânătoarea la specia respectivă.
Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor atât arma, cât şi cartuşele găsite asupra vânătorului.



Neînţelegeri între consăteni

Vineri seară, poliţiştii Secţiei 9 de poliţie rurală Ziduri au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Municipal Rm. Sărat a fost transportat un bărbat, victimă a unei agresiuni comisă pe raza comunei Valea Râmnicului.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unor neînţelegeri legate de disputarea unui teren.
În momentul în care a mers pe câmp, un bărbat de 57 de ani din comuna Valea Râmnicului s-a întâlnit cu doi consăteni în vârstă de 44 şi 15 ani şi a fost lovit de aceştia, în urma unor discuţii în contradictoriu ce au degenerat.
Victima a fost internată la Spitalul Municipal Rm. Sărat.


Bărbatul în vârstă de 57 de ani a spus poliţiştilor că îşi rezervă dreptul de a depune plângere penală împotriva agresorilor, după ce se va externa.



Tânăr şi…inconştient / De-abia ţinându-se pe picioare din cauza alcoolului, un tânăr din Buzău s-a urcat la volan şi a provocat un accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, o patrulă din cadrul Secţiei 6 de poliţie rurală Merei a depistat un autoturism avariat, ce era suspendat deasupra şanţului de pe marginea drumului comunal 44, în satul Şarânga. Lângă maşină, se aflau doi tineri în vârstă de 26 şi 24 de ani, ambii din Buzău, primul fiind şi proprietarul autovehiculului.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în timp ce conducea autoturismul către DN 1B-E577, buzoianul de 26 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei şi a acroşat un alt autoturism ce era parcat în afara părţii carosabile, după care a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de gardul unui imobil, precum şi de un panou publicitar şi o pompă de alimentare cu apă potabilă, oprindu-se deasupra şanţului de pe marginea drumului.
Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
Pentru că şoferul se afla într-o vădită stare de ebrietate (se clătina şi emana halenă alcoolică), poliţiştii i-au solicitat să se supună testării aerului expirat, însă tânărul a refuzat, având aceeaşi atitudine şi în ceea ce priveşte recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzând şi să fie transportat la spital pentru îndeplinirea procedurii respective.
Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi i-au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.



Se plimba cu maşina prin Buzău, deşi băuse înainte de a se urca la volan

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.40, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Buzău a oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Obor.


La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Chiliile, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Întrucât aparatul „Drager” a indicat 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal. Totodată, i-a fost reţinut permisul de conducere.



Şoferi indisciplinaţi, lăsaţi fără permise / Poliţiştii rutieri au reţinut vineri 13 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi alte două pentru alcool

În cadrul activităţilor desfăşurate vineri pentru prevenirea accidentelor, poliţiştii rutieri au constatat 271 de contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 187 dintre cei sancţionaţi fiind conducători auto.
Aparatele radar au înregistrat 100 de autovehicule ce au depăşit viteza legală, 13 dintre şoferii care au tranzitat DN2 E85 rămânând fără permise pentru o perioadă de 90 de zile.
Într-un sigur caz a fost vorba despre nerespectarea regimului legal de viteză în localitate (o tânără de 30 de ani, din Belgrad, care şi-a condus maşina cu 107 km/h în Oreavu), toate celelalte autoturisme intrând cu mai mult de 150 km/h în raza de acţiune a radarelor amplasate în afara localităţilor.
Cea mai mare viteză a fost de 168 km/h, în zona Racoviţeni şi a fost atinsă de autoturismele conduse de doi tineri din judeţul Vrancea, ambii în vârstă de 20 de ani.
Poliţiştii rutieri au mai reţinut vineri alte trei permise de conducere, dintre care două pentru alcool (0,36 mg/l şi 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi unul pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea pietonală.

Sursa I.P.J.Buzau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs