joi, 10 februarie 2011

AGRESIUNE IN RM SARAT

Marţi seară, la ora 19.50, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin S.N.U.A.U. „112” cu privire la faptul că o persoană a fost agresată pe strada Crângul Meiului din Rm. Sărat.
La faţa locului a intervenit echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Rm. Sărat, din primele verificări efectuate de poliţişti rezultând că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan.
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Rm. Sărat l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe un alt râmnicean, tot de 34 de ani, care a căzut pe trotuar. În apropiere, se aflau mai mulţi tineri care au văzut ce s-a întâmplat şi au încercat să acorde ajutor victimei, însă agresorul s-a manifestat violent şi faţă de ei şi le-a adresat cuvinte jignitoare, fapt ce i-a determinat să solicite intervenţia Poliţiei.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rm. Sărat, iar ulterior transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Poliţiştii l-au condus pe agresor la sediul Poliţiei Municipiului Rm. Sărat, unde au luat împotriva lui măsura reţinerii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „lovire sau alte violenţe”, încadrarea juridică a faptei urmând a fi definitivată în funcţie de concluziile medico-legale.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Rm. Sărat.

Sursa IPJ Buzau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs