Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi sub alte forme prevăzute de lege. În funcţie de modalităţile de achitare a datoriei sau de felul în care se fac evaluarea şi valorificarea bunurilor, contribuabilii pot să ştie ce avantaje sau dezavantaje există în fiecare caz în parte şi pot lua deciziile potrivite.Plata şi compensarea
Cel mai comun mod de a stinge obligaţiile către Fisc este plata, care se efectuează prin trezoreria statului, într-un cont unic, indiferent de bugetul căruia îi este destinată.
Însă contribuabilul poate avea diferite creanţe faţă de MFP, con¬stând în sume care trebuie restituite sau compensate, după caz. De exemplu, cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală ca urmare a unei erori de calcul, cele de rambursat de la bugetul de stat etc.
Dacă Fiscul are de restituit anumite sume către contribuabil şi, în acelaşi timp, are şi creanţe faţă de acesta, operează compensarea. Com¬pensarea se face de către organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de TVA fără opţiune de rambursare.
Înlocuirea creanţei fiscale cu imobile
Debitorul persoană juridică, proprietar al unor bunuri imobile, poate cere organului fiscal stingerea unor creanţe fiscale prin “darea în plată” a acestor bunuri. Dare în plată înseamnă înlocuirea creanţei cu imobile.
Procedura este reglementată prin Ordinul MFP nr. 486/15 iunie 2007 pentru aprobarea Procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Finanţelor prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor.
Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea cea mai mică dintre valoarea stabilită prin evaluare, de către experţi autorizaţi, şi valoarea de inventar evidenţiată în contabilitatea persoanei juridice debitoare, stabilită pe fiecare bun imobil în parte.
Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili ori Autoritatea Naţională a Vămilor, după caz, ţin evidenţa solicitărilor de bunuri imobile în registre de evidenţă deschise în acest scop.
În cadrul Ministerului Finanţelor există o comisie care aprobă sau respinge, prin decizie, după caz, cererile privind stingerea unor creanţe prin trecerea în proprietatea publică a statului şi darea în administrare a unor bunuri imobile corespun¬ză¬toa¬re unor sedii sau spaţii necesare desfăşurării obiectului activităţii ori alte spaţii de uz sau de interes public.
Dacă bunurile imobile nu sunt de uz sau de interes public, comisia din cadrul ministerului poate respinge cererea privind stingerea cre¬anţelor fiscale prin dare în plată.
Comisia din cadrul MFP va analiza şi va decide asupra fiecărei cereri având în vedere următoarele elemente:
a) documentele prezentate de debitor, care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului, precum şi dovada că acestea nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini;
b) existenţa solicitărilor pentru obţinerea în administrare a bunurilor imobile pentru care urmează să se analizeze oportunitatea trecerii în proprietatea publică a statului;
c) respectarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la aplicarea procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, dacă este cazul;
c1) existenţa acordului Ministerului Muncii şi/sau al Ministe¬ru¬lui Sănătăţii, în cazul în care debitorul solicită prin cerere stingerea prin dare în plată a contribuţiilor sociale care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi/sau la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz;
d) inexistenţa unor cereri privind retrocedarea proprietăţii, a unor cereri privind deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi ine¬xistenţa unor contracte de închiriere sau concesiune, arendare ori când bunurile imobile au fost adu¬se ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi comerciale ori inexistenţa altor litigii, în măsura în care aceasta poate fi prevăzută;
e) propunerile organului fiscal competent ori ale direcţiei regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, după caz, precum şi punctul de vedere al Direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ori al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili sau al Autorităţii Naţionale a Vămilor, după caz;
f) punctele de vedere ale direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor şi al Agenţiei Na¬ţionale de Administrare Fiscală;
g) cheltuielile necesare, estimate de către solicitantul bunurilor imobile ce urmează să fie trecute în pro¬prietatea publică a statului, pentru transformarea acestora în sedii sau în spaţii corespunzătoare desfăşurării obiectului activităţii ori în alte spaţii de uz sau de interes public, precum şi sursa de acoperire a acestora;
h) eficienţa stingerii creanţelor fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică a statului, faţă de alte modalităţi de stingere prevăzute de lege;
h1) eficienţa aplicării acestei modalităţi de stingere a creanţelor fiscale, rezultată din compararea creanţelor fiscale stin¬se prin această modalitate, la care se adaugă eventualele cheltuieli de amenajarere funcţionalizare, cu cheltuielile necesare unei noi construcţii sau achiziţii;
i) orice alte elemente necesare soluţionării cererii.
Procedura se aplică în mod corespunzător şi în cazul debitorilor persoane juridice la care s-a instituit ad¬ministrarea specială în perioada de privatizare, precum şi al debitorilor persoane juridice pentru care s-a des¬chis procedura insolvenţei, cu avizul administratorului special sau al ad¬ministratorului/lichidatorului judiciar, după caz. De asemenea, procedura se aplică şi în situaţia în care exe¬cutarea silită este suspendată.
Executarea silită a obligaţiilor fiscale
Înaintea valorificării bunurilor prin executare silită, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectuează de către organul de executare prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Orga¬nul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate într-una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficientă, şi anume:
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, du¬pă caz.
În procedura executării silite, în¬tâi trebuie valorificate bunurile mo¬bile şi numai dacă acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea crean¬ţei se poate trece la imobile.
În cazul executării silite asupra bunurilor mobile, dacă debitorul este persoană fizică nu pot fi supuse executării silite bunurile necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale.
Sunt supuse executării silite bu¬nu¬rile imobile proprietate a debito¬ru¬lui. În situaţia în care debitorul de¬ţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei. În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
În cazul executării silite prin po¬prire, pot fi urmărite orice sume re¬prezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către ter¬ţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi ban¬care pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare. În acest caz, odată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, făcută debitorului, o copie certificată a acestui titlu va fi comunicată băncii la care este deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
Prescripţia datoriei fiscale
Dacă trece o perioadă de timp şi organele statului nu au acţionat conform procedurilor legale pentru stabilirea sau recuperarea datoriei fiscale, dreptul de a acţiona împotriva contribuabilului se prescrie, adică nu mai poate fi exercitat.
În materie fiscală, termenul de prescripţie este de 5 ani, însă poate fi şi de 10 ani, dacă datoriile către stat sunt stabilite în urma comiterii unor infracţiuni, cum ar fi evaziunea fiscală.
Dacă organul fiscal a omis să stabilească obligaţiile fiscale ale contri¬buabilului, termenul de prescripţie de 5 ani începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală (când s-a format baza de impunere care o generează). Dacă este vorba de executarea silită a creanţei fiscale, termenul curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care obli¬gaţia fiscală a devenit scadentă.
Însă contribuabilii nu trebuie să mizeze prea mult pe prescripţie de¬oarece legea prevede foarte multe cauze de întrerupere şi suspendare a acesteia. Practic, orice fel de acţiune din partea organului fiscal, cea mai simplă înştiinţare, reprezintă o astfel de cauză.
Scăderea pentru cauze de insolvabilitate
Pentru creanţele fiscale ale debi¬torilor declaraţi în stare de insolvabilitate, care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea cre¬anţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată. În cazul acestor debitori, executarea silită se întrerupe, însă organele fiscale au obligaţia ca, cel puţin o dată pe an, să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul debitori¬lor, persoane fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat succesiunea.
Anularea creanţelor fiscale
În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a a¬nu¬lui, mai mici de 10 lei, se anu¬lea¬ză. Anual, prin hotărâre a guvernului, se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
Sursa: www.sfin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs