
Consilierii locali râmniceni au aprobat în unanimitate, vineri dimineaţă, într-o şedinţă extraordinară, concesionarea unui teren în suprafaţă de 16.245 mp din Bariera Focşani, proprietate privată a municipiului Rm. Sărat, firmei SC Kromo Pielmo Com SRL, cu destinaţia de construire a unei Fabrici de încălţăminte.
Consilierii locali au pus însă o singură condiţie, ca firma, înregistrată în Topliceni, să-şi transfere sediul social în municipiul Rm. Sărat, condiţie acceptată pe loc de reprezentantul firmei în cauză, un anume domn Roberto, după cum l-a prezentat primarul Viorel Holban, prezent la şedinţă.
VIN INVESTITORII !
Pentru a aviza favorabil proiectul de hotărâre privind concesionarea terenului în cauză, consilierii locali râmniceni au fost înduplecaţi de promisiunea făcută de firma în cauză, de creare, într-o primă etapă, a 160 de locuri de muncă, ulterior numărul ajungând la 260.
SC Kromo Pielmo Com SRL este o firmă înregistată din 2001 pe raza comunei Topliceni şi are ca obiect de activitate tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei, prepararea şi vopsirea blănurilor. Firma este administrată de doi italieni, Ivo Zanatta şi Luca Businaro, primul dintre ei fiind şi asociat.
Mihai Baltag
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs