joi, 16 aprilie 2009

Spitalul Orăşănesc Nehoiu se menţine prin resurse proprii




*Unitatea medicală deserveşte aproximativ 40.000 de locuitori, nu are nicio datorie, dar are nevoie disperată de medici, pentru că în 4-5 ani majoritatea dintre ei vor ieşi la pensie

Cea mai mare unitate spitalicească de pe Valea Buzăului, Spitalul Orăşănesc Nehoiu se laudă cu o situaţie oarecum ieşită din comun în plină criză economică. Potrivit managerului dr. Cornelia Istrate, instituţia pe care o conduce nu figurează la momentul actual cu niciun fel de datorie. Pentru rezolvarea problemelor, cadrele medicale s-au descurcat în limita posibilităţilor, dar s-au descurcat. Fie prin resurse proprii, fie prin intermediul sponsorizărilor.
Spitalul Orăşănesc Nehoiu este un spital de acuţi, cu 161 de paturi şi 4 secţii: interne, pediatrie, chirugie – cu compartimentele infantilă şi ortopedie şi ginecologie – cu compartimentul nou-născuţi. În spital îşi desfăşoară activitatea 13 medici, însă trei dintre ei doar cu jumătate de normă. De aici porneşte şi una dintre problemele majore ale spitalului. În primul rând, unitatea are o nevoie acută de un medic anestezist, la ora actuală postul fiind acoperit de doi medici cu jumătate de normă. “Nu putem funcţiona aşa la nesfârşit, însă nu avem ce face. Am scos postul la concurs de nenumărate ori, dar nimeni nu s-a arătat interesat”, spune doctoriţa Istrate. Dezinteresul faţă şi de alte posturi pe care conducerea spitalului le-a scos până acum la concurs sporeşte ingrijorarea pentru viitor. În 4-5 de zile, majoritatea medicilor se va pensiona şi tocmai de aceea se dorea o continuitate pe posturi, obiectiv deocamdată imposibil la Spitalul din Nehoiu.

Dotările sunt un punct forte

Un alt motiv de mândrie pentru managerul Spitalului din Nehoiu îl reprezintă dotările. “Avem un laborator de analize performant, un serviciu de imagistică şi ecografie, cu ajutorul Consiliului Local Orăşenesc şi al Consiliului Judeţean am achiziţionat un laparoscop, apoi sunt cele două aparate de anestezie, unul luat prin programul Ministerului Sănătăţii, avem şi o staţie de sterilizare proprie, modernizată acum 2 ani. Anul trecut, printr-un protocol cu reprezentanţii regiunii Flandra de Est, care ne-au oferit 55.000 de euro, în prima tranşă am cumpărat un ecograf performant, monitoare pentru secţia ATI, un defibrilator şi un electrocardiograf pentru explorări funcţionale. Fondurile din a doua tranşă le vom utiliza pentru modernizarea spălătoriei”, a declarat managerul Spitalului Nehoiu, Cornelia Istrate.
Un alt atu al Spitalului din Nehoiu îl reprezintă şi dotarea farmaciei. “Tot ce trebuie există aici, în Spital. Nu o să auziţi vreun pacient care să fie trimis de medic să vină cu ceva de acasă, vată, feşe, pansamente, chiar şi medicamente”, a mai spus Cornelia Istrate.

Investiţiile în reparaţii, în stand-by

De 25 de ani, de când a fost construit, Spitalul din Nehoiu nu a trecut niciodată printr-un proces de renovare. Cauza? Lipsa fondurilor. “Stăm rău la capitolul reparaţii capitale, la reţeaua de apă şi canalizare”, spune medical Cornelia Istrate. Conducerea Spitalului a înaintat acum 2 ani un Memoriu către Ministerul Sănătăţii, Primăria a finanţat la rându-i un studiu de fezabilitate, au mai fost şi alte adrese către MS, dar banii tot n-au ajuns. În aceste condiţii, pentru că erau lucrări care trebuiau executate neapărat, reparaţiile şi modernizările, puţine la număr, s-au făcut doar prin donaţii şi sponsorizări. Astfel, Primăria Cislău a finanţat cumpărarea de geamuri de tip termopan la Blocul Alimentar, iar Primăria Nehoiu s-a ocupat de amenajarea spaţiului de la primiri Urgenţe, iar prin Banca Mondială a achiziţionat 5 maşini de spălat de tip industrial, care să le completeze pe cele două obişnuite, deja existente.

Lipsesc un ORL-ist, un oftalmolog şi un neurolog

Din păcate pentru arealul pe care îl deserveşte, o populaţie de aproape 40.000 de locuitori, cea mai mare parte îmbătrânită şi fără resurse materiale, Spitalul din Nehoiu nu poate oferi consultaţii de ORL, oftalmologice şi neurologice. Dacă un medic neurolog n-a existat niciodată la Nehoiu, acum 3 ani s-au desfiinţat cabinetele de ORL şi oftalmologie. “Nu avem ce face, suntem nevoiţi să trimitem la Buzău toţi pacienţii cu astfel de afecţiuni”, explică doctoriţa Istrate. Soluţii ar putea veni după apariţia unor cabinete particulare de acest gen, dar ceva concret nu există.

Mihai BALTAG

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs