joi, 16 aprilie 2009

Şefii PSD şi PD – L Buzău, nemulţumiţi de conducerea comună a alianţei de la guvernare




Termenul limită autopropus atât de liderii judeţeni ai PSD, cât şi de cei ai PD – L, şi anume sărbătorile pascale, ca fiind acela de înlocuire a conducerilor liberale din fruntea instituţiilor deconcentrate ale statului va fi depăşit, cu toate căfinele acestei săptămâni era privit ca fiind “maxim – maximorum”. Încetineala cu care Geoană- Boc se mişcă în această privinţă a stârnit vii reacţii în teritoriu, nemulţumirile fiind prezentate presei atât de senatorul social – democrat Ion Vasile, cât şi de senatorul democrat – liberal Viorel Constantinescu şi deputatul PD – L Cezar Preda.
Legat de “relanti-ul” cu care se mişcă cei de la nivel central, în sensul promovării cadrului legislativ necesar înlocuirii directorilor liberali cu cei social – democraţi şi democraţi – liberali, senatorul PSD Ion Vasile a declarat: “Personal, am o mare dezamăgire legat de acest lucru. Nu aş vrea să comentez spre cine este această dezamăgire pentru că nu aş face altceva decât să-mi dau singur cu . Nepriceperea înseamnă lipsă de profesionalism şi toată această tevatură pentru preluarea puterii trebuia săse manifeste inclusiv printr-un pacheţel de legi care să nu fi fost dezbătut în martie, ci-n decembrie, atunci când aveam o majoritate care nu viza neapărat PD – L – PSD, ci viza un mod de-a prelua administraţia atunci când se schimbă o putere. Este inadmisibil. Au trecut decembrie – ianuarie – februarie – martie şi uite, acuma, gata aprilie. Deci sunt cinci luni de când PSD este la guvernare pe hârtie. Punct. Acum nu ştim ce se-ntâmplă în instituţii. Nu avem comunicare cu băieţii ăştia. S-a-nceput reforma în anumite instituţii, o reformă instituţională pe care s-o coordoneze cine? Cei care sunt, în prezent, conducători de instituţii. Păi nu se poate! Sunt cei care vor trebui să le părăsească. Este inadmisibil acest lucru şi, din păcate, constat o nepăsare, o nebăgare de seamă acolo unde mă duc eu lunea şi marţea şi miercurea, adică pe la Bucureşti (Senatul României – n.r.). Doreşte cineva să ne pună într-o situaţie proastă vis – a – vis de toţi colegii noştri care au avut opţiuni, care au fost susţinuţi politic pentru anumite funcţii?! (…) Acum avem, la Buzău, doar preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate şi un adjunct la Atât. Este ceva ce nu-şi mai găseşte explicaţia. Nu pot fi victima unor neînţelegeri la vârf sau nu ştiu la ce vârf de la Bucureşti că. Nu sunt de acord nici cu Legea Talionului, că. Ori la bal, ori la spital. Unii se uitau cu coada ochiului la mine (…) cum căde, dacă eu am votat să nu ne ducem la guvernare şi să stăm în Opoziţie sau să facem o Opoziţie comună cu PNL, cum de mă mai amestec eu acum în guvernarea pusă la cale cu PD – L?! Erau unii care erau foarte veseli, la vremea respectivă, cu guvernarea asta. Dar iată că, încetul cu încetul, ajungem la ce-am votat eu atunci. Dacă tot nu merge nimic, nu-nţeleg ce căutăm pe acolo! Numai aşa, căvrem să-i avem pe unii miniştri, de-ai noştri?! Sau unii care au dorit, neapărat, să fie miniştri? Nicio problemă, dar să ştie că nici un Guvern nu merge fără şefi de servicii deconcentrate în teritoriu, după cum nici un partid nu merge numai cu vârful lui de la Bucureşti, fără structuri în teritoriu”.
Privitor tot la încetineala cu care începe să-şi aibă aplicabilitatea cadrul legislativ menţionat anterior, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PD – L Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat: “Şi eu sunt supărat că nu am putut face asta mai repede”, în completarea sa intervenind imediat senatorul PD – L Viorel Constantinescu: “Şi noi suntem la fel de nemulţumiţi”. În continuare, Cezar Preda a menţionat: “Ce să facem acum?! Eu am discutat cu dânsul (Ion Vasile – n.r.), ne-am pus de acord şi nu există nici o nesincronizare (în plan judeţean – n.r.). În momentul când vom vom avea posibilitatea săfacem schimbări, le vom face. Şi eu am o stare de disconfort, de nemulţumire”.

Nelu NAZARIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs