joi, 2 aprilie 2009

Ion Vasile i se va alătura lui Ion Iliescu în “Clubul de la Bucureşti”


La sfârşitul lui februarie 2009, 50 de membri ai P.S.D. au fondat “Clubul de la Bucureşti”, iniţial botezat “Clubul de la Atena”, numele capitalei Greciei coincizând cu acela al străzii unde funcţionează biroul fostului preşedinte al României, Ion Iliescu ‚şi unde au fost puse bazele clubului.
“Clubul de la Bucureşti” este condus de Ion Iliescu în calitate de preşedinte, şi de vicepreşedinţii Răzvan Theodorescu, Alexandru Athanasiu şi Victor Opaschi.
Coincidenţă sau nu, atât conducerea “Clubului de la Bucureşti”, cât şi componenţa sa, este formată din apropiaţi ai lui Ion Iliescu, membri ai vechii gărzi din PSD. Întrebat fiind de jurnaliştii DIRECT dacă se va înscrie şi el în “Clubul de la Bucureşti”, preşedintele Organizaţiei Judeţene a P.S.D. Buzău, Ion Vasile, a răspuns afirmativ, întârzierea cu care o va face fiind pusă pe rezolvarea anumitor probleme din teritoriu. Senatorul Ion Vasile este cunoscut ca fiind unul dintre apropiaţii lui Ion Iliescu.

Nelu NAZARIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs