joi, 12 februarie 2009

Vârful de criză va fi martie-aprilie

În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc vineri, la sediul PSD, Ion Vasile aprecia că vârful de criză va fi martie-aprilie, într-o comunicare despre felul în care actualul guvern a început să-şi desfăşoare actvitatea, aceasta fiind marcată de evoluţia crizei mondiale, în plină desfăşurare. Cauzele crizei? Se pare că nu se cunosc foarte clar, Ion Vasile amintind doar faptul că se fac foarte multe speculaţii şi că speră în clarificarea lor în perioada care urmează. Un lucru este cert, anume acela că această situaţie a influenţat hotărâtor proiectul de buget pe 2009, acesta fiind unul de austeritate, după cum afirma preşedintele PSD Buzău. Aceasta fiind situaţia, guvernul trebuie să încerce, prin investiţii în sectoare productive şi prin creare de locuri de muncă să atenueze efectele negative ale crizei pe care o traversează România în momentul actual. Promisiunile electorale, spune Ion Vasile, vor fi greu de realizat, această situaţie nefiind previzibilă, ca amploare, la momentul când se făceau programele electorale. La conferinţă au mai fost prezenţi şi Marian Ghiveciu, membru în comisia de agricultură, şi domnul deputat Mocanu, membru în comisia pentru buget-finanţe. Carmen Moldovan, membră în comisia de politică externă, nu a fost prezentă. Legat de comisia de sănătate, al cărui preşedinte este, Ion Vasile a menţionat că deja s-au dezbătut câteva proiecte de legi şi ordonanţe, unele vizând descentralizarea sitemului sanitar, în primul rând pentru găsirea soluţiei optime care să ducă la excluderea posibilităţii ca un pacient să fie purtat de la un spitat la altul, situaţie ce a dus, de curând la decesul a două persoane, în timpul acestor purtări pe drumuri.
Liviu CERCEL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs