vineri, 27 februarie 2009

Legile privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, adoptate de Parlament

Camerele reunite ale Parlamentului au adoptat vineri proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2009 şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale pe anul 2009. Votul favorabil al Parlamentului vine după patru zile de dezbateri în plen. Potrivit proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, elaborat de Guvern, CAS-ul plătit de angajaţi se va majora cu 1%, iar în cazul angajatorilor, cu 2,3%. Totodată, proiectul a prevăzut plafonarea contribuţiei la pensiile administrate privat, la nivelul aplicat în 2008, de 2%, desi legea nr. 411/2004 prevede o creştere anuală cu 0,5%. Potrivit legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cota de contribuţie ar trebui să ajungă la 6%, în termen de 8 ani de la începerea activităţii de colectare, adică din 2008, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an. De asemenea, valoarea punctului de pensie va fi de 718,4 lei, de la 1 aprilie 2009, şi de 732,8 lei, de la 1 octombrie 2009. Proiectul de lege mai prevede că salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asi-gurărilor sociale de stat pe anul 2009 este de 1693 de lei. Mai mult, începând cu data de 1 a lunii următoare publicării legii în Monitorul Oficial, cuantumul ajutorului de deces va fi de 1693 de lei, în cazul asiguratului sau pensionarului, şi de 847 de lei, în cazul unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.Legile bugetului vor intra în vigoare după promulgarea de către Preşedintele României şi după pu-blicarea în Monitorul Oficial.
Sorina JALBĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs