Administraţia Domeniului Public, doreşte modificarea organigramei pentru a deschide un nou birou ce va găzdui "Serviciul Parcări". Prin înfiinţarea acestui serviciu va fi suplimentat numărul de angajaţi, ce vor avea ca principală activitate blocarea roţilor la maşinile parcate neregulamentar sau uitate pe domeniul public. Proiectul a fost propus în plenul şedinţei din data de 29 ianuarie şi a primit vot negativ din partea consilierilor aflaţi în opoziţie în cadrul Consiliului Local Municipal. Înfiinţarea Serviciului Parcări are nevoie de cel puţin şase persoane, dar şi de utilaje speciale de blocare şi transport a maşinilor ilegal parcate. Unul dintre motivele principale pentru care proiectul nu a obţinut votul unanim, a fost reprezentat de costurile foarte mari pentru achiziţionarea utilajelor şi a sistemului computerizat de evidenţă. „Proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii, a fost respins de către consilierii PSD, pentru că au considerat total inutilă înfiinţarea unui „Serviciu de Parcări“ în incinta ADP. În primul rând nu este de competenţa ADP-ului să amendeze sau să blocheze maşinile parcate neregulamentar. Pentru acest gen de nereguli există un regulament. Iar dacă o maşină este parcată ilegal poliţia este obligată să ia atitudine şi să amendeze, nicidecum lucrătorii ADP.În plus au venit cu proiectul de hotărâre care este aberant, în care era stipulat că aceste lucrări de blocare şi ridicare a maşinilor vor fi executate de ADP, iar în regulamentul de funcţionare se spune că vor fi executate de către un Agent economic, care probabil este deja pregătit“, a declarat consilierul PSD, Alexandru Mânzală. Trebuie amintit faptul că înainte de a sancţiona, municipalitatea trebuie să producă locuri de parcare, pentru ca în cazul nerespectării acestora să fie aplicate amenzi.
Teodor MELINTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs