marți, 20 ianuarie 2009

Sârbu: Pentru majorarea punctului de pensie la 45% este nevoie şi de o decizie politică

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, susţine că majorarea
punctului de pensie la 45% din salariul
mediu brut rămâne principala preocupare a Guvernului,
mentionând că pentru realizarea acestui
obiectiv e nevoie şi de o decizie politică, care
va fi luată după ce se va stabili de unde pot fi
obţinuti banii. Marian Sârbu a declarat vineri
pentru Mediafax că respectarea prevederilor programului
de guvernare potrivit cărora punctul de
pensie ar trebui să ajungă la 45 la sută din salariul
mediu brut rămâne principalul punct pe care
doreste să îl realizeze în domeniul pensiilor,
menţionând însă că acest lucru va fi influenţat şi
de decizia politică. „Urmează să se ia şi o decizie
politică în acest sens şi să stabilim şi de unde vom
obţine banii“, a precizat Sârbu. Reprezentanţii
sindicatelor, patronatelor şi Guvernului au constituit
trei comisii de lucru pe economie, finanţe
şi muncă, pentru a definitiva un pachet concret de
măsuri urgente anticriză până în 22 ianuarie.
La ultima întâlnire, de joi seară, de la Ministerul
Muncii, reprezenţanţi ai sindicatelelor, patronatelor
şi Guvernului au luat în discuţie
creşterea pensiilor, a asigurărilor sociale şi a
salariilor. Sindicatele cer Guvernului, ca masuri
anticriză, asigurarea unei pensii minime de 350
de lei, modificarea Legii pensiilor şi menţinerea
legislaţiei privind valoarea punctului de pensiei.
În privinţa Legii pensiilor, aceştia cer unificarea
tuturor sistemelor de pensii, astfel încât calculul
pensiilor să se facă după acelaşi mecanism pentru
toţi contribuabilii, reglementarea condiţiilor
de reducere a vârstei standard de pensionare.
Aceştia mai propun ca pensia de serviciu să fie
reglementată ca drept al tuturor lucrătorilor din
sistemul public, fără discriminare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs