marți, 20 ianuarie 2009

Elena Moise la Buzău


Jocul dezastruos al echipei de handbal din Buzău a pus în alertă staff-ul tehnic după înfrîngerea zdrobitoare în faţa echipei din Deva. Romeo Ilie s-a sesizat şi a pus ochii chiar pe Elena Moise, conducătoarea de joc a hunedorencelor, căreia i-a facut o ofertă, la sfîrşitul jocului.Cum şi bucureşteanca îşi dorea de mai multă vreme să se transfere la o echipa mai aproape de casă şi de familie, cele două părţi sau înteles.“Chiar dacă ne-am dori un contract pe 2 ani, deocamdată o vom împrumuta pînă la sfîrşitul sezonului. Sperăm să o facem bună de joc pînă vineri, la meciul de la Ploieşti“, a declarat Ştefan Miloş, oficialul clubului.Joacă la construcţie si e o buna marcatoare.În vîrstă de 33 de ani, handbalista,a evoluat în cupele europene pe când juca pentru Rapid Bucuresti, de unde s a transferat la echipa de pe malul Dunării. Cu cele 200 de goluri marcate ,în două sezoane a devenit golgetera formaţiei brăilene. După ce a suferit o accidentare anul trecut, nu s-a mai integrat în tactica antrenorului şi a fost pusă liberă de contract. Atrasă de salariul motivant oferit de ardeleni a semnat un contract cu echipa din Deva. Cum Buzăul este mult mai aproape de Bucureşti handbalista nu a putut refuza eschipa locală şi a reziliat contractul cu formaţia din Deva, semnand un contract cu HCM-ul din Buzău.

Cristian PEPINE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs