miercuri, 19 noiembrie 2008

Zona Râmnicului – revine la viaţă

Până acum, s-a dovedit că cei care au fost aleşi să reprezinte în cele mai înalte foruri ale instituţiilor statului interesele comunităţilor locale buzoiene au arătat prea puţină preocupare pentru realizarea acestui deziderat. Cu atât mai mult, această lipsă de interes a parlamentarilor s-a resimţit în cazul abordării problemelor cu care se confruntă zona Râmnicului Sărat. Ar fi fost posibil ca municipiului Râmnicu Sărat şi comunelor situate în partea sudică a acestuia să i se acorde mai multă atenţie din partea celor aleşi. Dacă nu s-a întâmplat până acum, dacă partidele politice nu au manifestat un astfel de interes, avem acum posibilitatea să îndreptăm lucrurile şi să ne readucem la viaţă, din punct de vedere economic, social şi cultural, zona care ne defineşte – zona Râmnicului Sărat”.
Interviu cu inginerul Traian Pândaru, director general la Fermit Râmnicu Sărat, candidat independent pentru funcţia de deputat în Parlamentul României, în Colegiul nr.3, Râmnicu Sărat
- Domnule Traian Pândaru, ce înseamnă în proiecte de candidat sintagma „să facem ca zona Râmnicului să revină la viaţă!”?
- Iată câteva dintre aspectele care trebuia să fi fost în atenţia parlamentarilor de până acum şi care vor fi totdeauna priorităţi pentru mine, pentru că sunt din zona Râmnicu Sărat şi o voi reprezenta, cu ajutorul râmnicenilor:
Securizarea oraşului Râmnicu Sărat din punct de vedere al calităţii mediului, prin dezvoltarea unui amplu program de realizare a unei centuri complet împădurită, proiect ce trebuie să preocupe mai multe generaţii, fie de locuitori, cu administraţiile locale, fie de parlamentari. În acest sens, fiecare executiv al administraţiilor locale trebuie să-şi propună astfel de programe de securizare biologică a habitatelor, a vetrelor de sat, în genere. Într-o astfel de zonă, rolul parlamentarului este să menţină legături viabile între instituţii ale statului, organizaţii civile şi administraţiile locale.
Dezvoltarea unui program, pe etape, de reabilitare şi reamenajare a albiei râului Râmnic,
care să înlăture pericolul inundaţiilor, dar şi să ofere varianta redării agriculturii a importante suprafeţe de teren.
Din poziţia de parlamentar, îmi propun să influenţez modificarea Legii Mediului cu trimitere expresă la exploatările în regim de balastieră a agregatelor de râu şi voi urmări la nivel local, în mod special, ca această lege să fie aplicată fără diferenţieri.
Turismul trebuie să devină unul dintre punctele tari, care să dezvolte din punct de vedere economic zona Râmnicului Sărat. Ca deputat, cu certitudine voi avea ocazia să impulsionez şi să sprijin orice iniţiativă venită din partea oamenilor de afaceri, care să se orienteze către dezvoltarea de obiective economice pe sectorul turism.
- Domnule Traian Pândaru, oraşul Râmnicu Sărat şi zonele adiacente au avut dintotdeauna o istorie aparte. Programul dumneavoastră conţine şi proiecte care să vizeze reconsiderarea fiinţei râmniceanului?
- După o viaţă trăită în acest oraş, am convingerea că Râmnicul poate fi considerat o Sighişoară a sud-estului României, fiind un depozitar de valori istorice. Cu atât mai mult, o astfel de imagine trebuie păstrată şi întreţinută. În respectul generaţiilor de până acum, dar şi pentru a asigura legitimitatea istorică a generaţiilor care ne vor urma, parlamentarii de Buzău, în special cei care reprezintă în mod direct Zona Râmnicului, au obligaţia morală să contribuie la întreţinerea monumentelor. Complexul Brâncovenesc trebuie să rămână pentru totdeauna Cartea de Identitate a fiinţei comunităţii râmnicene.
- Domnule Traian Pândaru, sunteţi om de afaceri şi activaţi într-o zonă care nu prea este animată din acest punct de vedere. Care sunt atuurile programului dumneavoastră în această perspectivă?
- Eu şi echipa mea suntem posesorii unei experienţe reale în sectorul economic.
De aceea, după 18 ani de activitate într-o economie de piaţă, consider că economia trebuie să fie motorul de dezvoltare a unei comunităţi. Tocmai acest motor trebuie pregătit să funcţioneze. Primul pas în acest sens presupune înfiinţarea unei asociaţii a oamenilor de afaceri, care să fie şi funcţională. În astfel de situaţii, misiunea unui parlamentar, care reprezintă această zonă, este să folosească toate pârghiile legislative pentru ca demersul amintit să devină şi productiv. Eu aşa voi face! Voi avea grijă ca întotdeauna să fiu acea punte de legătură între autorităţile şi instituţiile locale şi companiile private şi investitori, susţinând acele proiecte care propun dezvoltarea economică a zonei pe care o voi reprezenta.
Zona Râmnicului şi a comunelor din partea sudică a acestui oraş are o tradiţie a meşteşugurilor, care până nu demult devenise chiar o industrie.
Acest sector noi ne-am propus să-l sprijinim spre reabilitare şi revigorare. Vom propune autorităţilor locale înfiinţarea unui micro-sat al meşteşugarilor, care să fie amplasat în imediata apropiere a drumului european E85, pentru a exista posibilitatea observării acestuia şi vizitării lui de către turişti. De asemenea, organizarea anuală a unui târg de arte şi meserii va face ca zona noastră să devină mult mai cunoscută şi mai atractivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs