In urma cu o saptamana, la sediul Ministerului Justitiei s-a desfasurat o intalnire intre reprezentantii Federatiei Nationale Sindicale „Projust” si cei ai ministerului de resort. Scopul intilnirii a fost unul simplu: liderii sindicatului „Projust” au adus la cunostinta ministrului Predoiu iminenta declansare a unui conflict de munca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. In plus, sindicatele au amenintat cu declansarea si altor miscari de protest fata de conditiile in care se lucreaza in institutiile subordonate Ministerului Justitiei.
Daca presa a semnalat deja ca unii dintre magistrati ar putea sa incaseze, cu titlu de restante salariale, sume care ajung la ordinul miliardelor de lei vechi, despre personalul auxiliar nu a pomenit nimeni, nimic. Nemultumirile in randul grefierilor, conform declaratiilor Ginei Lucaci, reprezentant al Sindicatului Liber Independent „Balanta” Buzau, s-au nascut, mai ales, datorita faptului ca nu se efectueaza nici un demers pentru promovarea proiectului de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea legilor de salarizare din sistemul Justitiei, in sensul reglementarii sporului de 50 la suta, conform deciziei pronuntate de instanta suprema in solutionarea recursului in interesul legii, a sporului de confidentialitate si a indexarilor, drepturi salariale acordate prin hotarari judecatoresti.
Conform declaratiilor aceleasi surse se urmareste infiintarea unui Ordin National al Grefierilor, cu statut de persoana juridica de drept public. Atributiile respectivului organism sunt urmarirea activitatii si carierei profesionale a personalului auxiliar de specialitate din justitie, avand ca motivatie principala faptul ca, la acest moment, mai multe institutii au atributii in ceea ce priveste corpul profesional al grefierilor, aspect care in prezent creeaza o serie de disfunctionalitati, atat in activitatea, cat si in cariera personalului auxiliar de specialitate.
Ministerul Justitiei a dat asigurari ca va efectua demersurile necesare in vederea modificarii Legii nr. 567/2004 sau a emiterii unui alt act normativ care sa reglementeze unitar activitatea si cariera profesionala a personalului auxiliar de specialitate din Justitie, tinand seama de propunerile formulate de reprezentantii Federatiei „Projust”.
Cu alte cuvinte, in urma intalnirilor intre reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai Sindicatului „Projust” s-a ajuns la concluzia ca exista variante de discutie, caz in care anuntata greva generala de pe 1 noiembrie nu va mai avea loc.
SEBASTIAN HOFNAR

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
introduceti comentariul dvs