duminică, 15 iulie 2012

Înscrierile pentru a doua sesiune a bacalaureatului încep luni

Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat vor începe luni şi se vor încheia în data de 20 iulie, conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În zilele de 20 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar între 20 şi 22 august evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru absolvenţii de liceu aparţinând minorităţilor naţionale.Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională va fi susţinută în zilele de 21 şi 22 august, iar în 23 şi 24 august evaluarea competenţelor digitale.Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută în 27 august, în 28 august proba scrisă la limba maternă, în 29 august proba obligatorie a profilului, iar în 31 august proba la alegere a profilului şi specializării.Rezultatele, înainte de contestaţii, vor fi afişate în 2 septembrie, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi între orele 16.00 şi 20.00.Rezolvarea contestaţiilor va avea loc în 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 5 septembrie.Promovabilitatea la examenul de bacalaureat după rezolvarea contestaţiilor a crescut la nivel naţional de la 43,04% la 44,26% după transmiterea informaţiilor de la 564 de centre din totalul de 615.Un număr de 2.274 de candidaţi au trecut din starea de "respins" în starea "reuşit prin contestaţie", a declarat vineri într-o conferinţă de presă ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Simona Galer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs