duminică, 6 noiembrie 2011

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu critică măsurile de reorganizare a poliţiei

Senatorul social-democrat Lia Olguţa Vasilescu este de părere că măsurile luate de CSAT privind reorganizarea poliţiei, prin care se desfiinţează 2.685 de posturi de poliţişti din mediul rural, vor duce la creşterea gradului de infracţionalitate în România, în condiţiile în care peste 60% din populaţia ţării susţine că nu se mai simte apărată pe străzi.

Lia Olguţa Vasilescu a criticat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, şi decizia de trecere a structurilor de ordine publică şi a poliţiei rutiere în subordinea primarilor, susţinând că aceşti poliţişti nu vor mai avea posibilitatea să evolueze în carieră în condiţiile în care vor fi la mâna edililor şi vor trebui să facă tot felul de compromisuri pentru a-şi menţine locul de muncă.

"Peste 60% din populaţia României spune că nu se mai simte apărată pe străzi, iar 77% dintre craioveni spun acelaşi lucru. Am vrut să vedem dacă noile măsuri luate de CSAT pentru reconfigurarea sistemului de ordine publică, prin transferul de personal şi responsabilităţi în coordonare administraţiei locale, va ajuta populaţiei României să fie mai protejată pe străzi, iar cifrele pe care le-am aflat sunt absolut îngrijorătoare, cel puţin pentru mine. Într-o primă etapă a subminării activităţii poliţiei s-au desfiinţat 2.685 de posturi de poliţie rurală, măsură fără precedent în România, care a lăsat fără asistenţa poliţiei 13.285 de sate şi aproximativ 10.250.000 de locuitori din mediul rural, ceea ce înseamnă peste 50% din populaţia României dacă ar fi să ne luăm după datele care se prefigurează a fi în ultimul recensământ efectuat", a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a subliniat că efectivele poliţiei sunt insuficiente, ceea ce ar situa România pe locul 23 între ţările UE cu referinţa că celelalte ţări care au scăzut numărul poliţiştilor au făcut acest lucru pentru că infracţionalitatea era în scădere.

"În ciuda acestei stări de fapt, salariile personalului din poliţie au scăzut cu aproximativ 40 la sută, iar ultima lovitură este această trecere a poliţiei de ordine publică şi a poliţiei rutiere în subordinea primarilor. În condiţiile în care primarul va coordona activităţile informativ - operative ale poliţiştilor, va evalua poliţiştii fără să aibă studii de specialitate, în mod sigur va fi un efect devastator pentru ceea ce va însemna infracţionalitatea în perioada următoare. De asemenea, primarul va avea acces la date informativ-operative pe care le va putea exploata în interes propriu. În condiţiile în care poţi să evaluezi poliţistul, este foarte clar că şi această structură va fi politizată foarte mult în perioada următoare", a susţinut Vasilescu.

Senatorul social-democrat a mai spus că în CSAT nu a fost luat în seamă nici schimbul permanent de informaţii între formaţiunile operative şi cele de ordine publică pe segmentul persoanelor dispărute în împrejurări suspecte, persoanelor care sunt urmărite la nivel local şi naţional.

"Poliţia naţională va suferi o pierdere de circa 10.000 de lucrători care vor trece în subordinea administraţiei locale şi evoluţia în poliţie a celor trecuţi în subordinea primarilor este cvasi-blocată, pentru că ei nu vor putea să crească în carieră nefiind evaluaţi de persoane care se pricep la acest lucru, ci vor fi evaluaţi de primari, cel mai probabil pe criterii politice. Chiar nu realizez ce au avut în cap cei din CSAT când au luat această măsură care va duce nu la stoparea infracţionalităţi, ci, dimpotrivă, la creşterea acestui fenomen în perioada următoare", a opinat Lia Olguţa Vasilescu.

AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs