luni, 7 noiembrie 2011

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău manifestă „toleranţă zero” faţă de abaterile comise de angajaţii instituţiei

În după-amiaza zilei de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe raza comunei Berca.
Din primele cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie, un bărbat de 45 de ani din comuna Berca a efectuat virajul la stânga, în intersecţia cu strada Primăverii, fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 65 de ani, din satul Pleşcoi şi a intrat în coliziune cu acesta.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere din a doua maşină, în vârstă de 58 de ani, care a suferit leziuni ce nu au impus internarea.
Poliţiştii rutieri au testat alcoolscopic ambii conducători auto, aparatul „Drager” indicând în cazul bărbatului de 45 de ani o concentraţie alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto în vârstă de 45 de ani este poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi se afla în timpul liber în momentul producerii accidentului.
Lucrătorului de poliţie i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, spre competentă cercetare şi soluţionare.
Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus declanşarea procedurii cercetării prealabile a lucrătorului de poliţie, în regim de urgenţă, întrucât nu tolerează astfel de comportamente, care nu fac altceva decât să umbrească activitatea desfăşurată de ceilalţi poliţişti în slujba comunităţii.
Sursa IPJ Buzau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs