duminică, 21 august 2011

POLITIA VA INFORMEAZA

Reţinuţi pentru furt din locuinţă

În cursul zilei de 19 august, poliţiştii de la Postul de Poliţie Smeeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în perioada 15 – 19 august, un imobil ce aparţine unei bucureştence în vârstă de 32 de ani a fost spart, iar din interior lipsesc mai multe bunuri.
Imediat după primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă pentru efectuarea cercetărilor ce se impun în astfel de situaţii. Din primele investigaţii efectuate de poliţişti s-a constatat că în imobil s-a pătruns prin spargerea unui geam de la parterul clădirii.
După inventarierea bunurilor, s-a constatat lipsa mai multor obiecte printre care şi o drujbă, un flex, un fierăstrău electric, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la suma de 1.400 lei.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că principalul suspect este un localnic în vârstă de 39 de ani, vecin cu persoana vătămată, care a predat toate bunurile sustrase.
Împotriva bărbatului s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţiştii de la Postul de poliţie Smeeni.



Flagrant
În vizită, la furat, prin municipiul Rm. Sărat


Vineri, în jurul orei 10.00, în timp ce acţiona în zona pieţei centrale din municipiul Rm. Sărat, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Rm. Sărat a surprins o adolescentă în vârsta de 13 ani, din judeţul Vrancea, chiar în momentul în care încerca să sustragă bani dintr-unul din buzunarele hainei cu care era îmbrăcat un bătrân în vârstă de 79 de ani, din comuna Boldu.
Banii, 100 de lei, au fost recuperaţi de poliţişti şi restituiţi bătrânului.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii râmniceni pentru a se stabili dacă minora a mai comis sau nu asemenea fapte.



La furat … de porumb

Vineri seară, la ora 20.30, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Rm. Sărat a fost sesizat cu privire la faptul că un grup de persoane fură porumb de pe câmp.
În baza reclamaţiei, la locul indicat în sesizare s-a deplasat un echipaj mixt poliţist – jandarm, care a depistat pe un teren cultivat cu porumb patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, trei din Rm. Sărat şi unul din Vrancea, care adunau ştiuleţii, rămaşi pe jos, după ce pe suprafaţa respectivă se tocase porumb pentru masă furajeră.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.



Reţinuţi de poliţişti pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Vineri dimineaţă, la ora 06.20, prin S.N.U.A.U. „112” s-a sesizat că pe raza comunei Costeşti s-a produs un scandal în care au fost implicate mai multe persoane.
Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de la Postul de poliţie Costeşti, care au găsit în faţa unui imobil din comună, un buzoian de 30 de ani, care prezenta leziuni în zona capului şi a pieptului.
Poliţiştii au solicitat intervenţia unui echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate de echipa operativă, constituită pentru verificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, a rezultat că incidentul a fost generat de consumului de băuturi alcoolice şi unele discuţii în contradictoriu pe care bărbatul de 30 de ani le-a avut cu un tânăr de 24 de ani din Costeşti, discuţii care au degenerat, cei doi lovindu-se reciproc.

Ulterior, tânărul de 24 de ani şi-a chemat în ajutor fratele, în vârstă de 22 de ani şi o altă rudă, de 32 de ani, care de asemenea l-au lovit pe buzoian folosind şi un corp contondent.
După ce mai multe persoane au intervenit pentru a-i despărţi, agresorii au părăsit zona cu autoturismul unui dintre ei, însă la plecare, buzoianul a aruncat cu o piatră şi a spart luneta autoturismului.
Agresorii au fost identificaţi la scurt timp şi conduşi la sediul Postului de poliţie Costeşti pentru audieri, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, bărbatul de 32 de ani fiind cercetat şi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 ind. 1 din Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, împotriva celor trei s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Persoana vătămată şi-a rezervat dreptul de a depune plângere penală pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Postul de poliţie Costeşti.



Nereguli la regimul silvic

În cursul zilei de 19 august, ofiţeri din cadrul Serviciilor de Investigare a Fraudelor şi Ordine Publică - Compartimentul de Combatere a Delictelor Silvice, poliţişti de la Postul de politie Gura-Teghii şi specialişti silvici au efectuat controale în fondul forestier de pe raza comunei Gura–Teghii, pe linia verificării activităţii de punere în valoare şi valorificare a materialului lemnos, de către reprezentanţii silvici.
Cu această ocazie, într-una dintre parcelele verificate, au fost găsite 10 cioate de arbori, specia fag, cu un volum estimat la peste 28 m.c. şi în valoare de peste 5.400 lei, ce aveau aplicate amprenta unui ciocan silvic, utilizat contrar dispoziţiilor legale.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că ciocanul respectiv fusese atribuit unui bărbat în vârstă de 36 de ani, fost angajat silvic, iar prezenţa amprentei acestuia în parchetul respectiv nu este justificată de niciun document aflat la dosarul partizii.
Fată de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi folosirea, fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.
Cercetările sunt continuate pentru identificarea şi documentarea tuturor neregulilor legate de astfel de activităţi.



Deţinători de arme verificaţi de poliţişti

Ieri, 19 august, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au desfăşurat activităţi de verificare a deţinătorilor legali de arme de pe raza municipiului Rm. Sărat şi a comunelor învecinate.
Au fost efectuate verificări la 4 astfel de persoane, pentru neregulile constatate întocmindu-se un dosar penal.
Protagonistul a fost un bărbat de 70 de ani, deţinător legal de armă de vânătoare, la domiciliul căruia a fost găsită muniţie de calibru pentru care nu era autorizat.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal conform art. 279 din Codul Penal, iar muniţia respectivă a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.



16 permise reţinute şoferilor indisciplinaţi

Vineri, Serviciul Rutier Buzău a organizat o acţiune de prevenire a accidentelor ce se pot produce pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor de drum.
Aparatele radar au fost amplasate pe DN2 E85, DN 1B – E577, DN 10 şi pe raza municipiului Buzău şi au înregistrat 113 autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise.
Şapte dintre vitezomani au fost lăsaţi fără permise pentru o perioadă de 90 de zile, după ce şi-au condus maşinile cu mai mult de 150 km/h pe drumul european 85, în afara localităţilor, iar alţi doi au predat permisele pentru că au depăşit cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă în localitate, constatările aparţinând echipajelor care au acţionat pe DN 10, în localitatea Sătuc şi DN 1B E577, în localitatea Istriţa de Jos.
Cea mai mare viteză – 176 km/h - a fost înregistrată în cazul autoturismului unui bucureştean de 57 de ani, acesta fiind „urmat” de un alt bucureştean, în vârstă de 27 de ani, cu 169 km/h, şi de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Bacău, pentru autoturismul căruia radarul a indicat 160 km/h.
O altă acţiune a fost organizată, în aceeaşi zi, de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care s-au urcat băuţi la volan.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi au reţinut un permis de conducere. Protagonistul dosarului penal a fost un buzoian de 32 de ani, care, la testarea cu aparatul „Drager” a avut o concentraţie alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Permisul de conducere a fost reţinut unui botoşănean de 41 de ani, care a fost oprit pentru verificări pe DN 2 E85, în Rm. Sărat. La testarea cu etilotestul a avut o concentraţie alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot în cursul zilei de vineri, poliţiştii rutieri au mai reţinut permisele a 6 conducători auto, care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară (4) şi nu au respectat culoarea roşie a semaforului electric (2).
Cei şase şoferi indisciplinaţi vor trebui să aştepte 30 de zile până când vor avea voie să conducă din nou autovehicule pe drumurile publice.



Accidente de circulaţie

Vineri, la ora 10.10, prin S.N.U.A.U. „112” s-a sesizat producerea unui accident de circulaţie pe strada Dorobanţi din municipiul Buzău, precizându-se totodată, că şoferul autoturismului implicat în eveniment a părăsit locul faptei.
În baza indiciilor furnizate de martori, maşina a fost oprită în trafic pe raza municipiului Buzău, la volan fiind depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani.
Din primele cercetări a rezultat că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Dorobanţi, tânărul a acroşat o fetiţă de 5 ani, care se juca pe partea carosabilă.
El a declarat că a coborât din maşină pentru a vedea ce s-a întâmplat în momentul respectiv, însă, pe stradă nu era nimeni, fapt pentru care şi-a continuat deplasarea.
Minora a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Judeţean Buzău pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a rămas internată.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii rutieri.



Vineri, la ora 13.45, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe DN 2 E85, pe raza localităţii Gura Câlnăului.
Din primele cercetări efectuate de echipa operativă la faţa locului a rezultat că, în timp ce se deplasa cu un autoturism către Rm. Sărat, un tânăr de 22 de ani din Buzău a pierdut controlul direcţiei, împrejurare în care maşina a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce era condus de un bărbat de 39 de ani din Dâmboviţa.
Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 22 de ani care a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale.
S-a întocmit dosar penal.


Sursa I.P.J. Buzau

Un comentariu:

  1. minora aia prinsa in flagrant la rm sarat a fost prinsa si predata mura in gura celor amintiti in reportaj de catre o patrula a politiei locale rm sarat( asta pentru respectarea adevarului)

    RăspundețiȘtergere

introduceti comentariul dvs