vineri, 1 iulie 2011

PRIMARUL DIN GLODEANU SILISTEA A FOST ARESTAT


Primarul comunei Glodeanu Silistea din Buzău a fost reţinut pentru că ar fi luat 15.000 de lei de la un afacerist local ca să-l scape de urmărirea penală pentru comerţ ilegal. Edilul ar putea fi arestat pentru 29 de zile dacă judecătorii vor aproba cererea procurorilor.
Primarul din Glodeanu-Siliştea a fost ridicat de poliţişti chiar de la sediul Primăriei.
La bani mărunţi a fost luat şi şeful de post care ar fi complice la toată acţiunea. El a predat pistolul adjunctului şi a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău unde a fost audiat timp de câteva ore.
La aflarea veştii că primarul lor a fost reţinut, sătenii au avut păreri împărţite.
Surse din rândul anchetatorilor spun că împotriva primarului există dovezi filmate din momentul în care acesta primea banii. În acest caz mai sunt achetate, pe lângă şeful de post şi alte persoane care au participat la traficul de influenţă. Până la soluţionarea dosarului la conducerea primăriei va fi interimar actualul viceprimar.

Octav Cernea

2 comentarii:

  1. poate banii aia avea de gand sa ii dea pentru a asfalta in centrul comunei, ca arata ca dupa bombardament!!!

    oricum bine i-au facut sa stea acolo pana o sa ma duc eu sa il scot!

    RăspundețiȘtergere
  2. cerc mafiot si la glodeanu.dai in 1 tipa 2

    RăspundețiȘtergere

introduceti comentariul dvs