joi, 30 aprilie 2009

Naţionalismul din România va creşte pe fondul crizei actuale




Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PD – L Buzău, deputatul Cezar Preda, speră la cât mai puţine convulsii sociale pe fondul actualei crize: “Este lucrul cel mai puţin dorit, de orice guvernare. Eu cred că gestionarea acestei crize se va face cu responsabilitate şi din partea sindicatelor şi, până la urmă, a tuturor actorilor sociali. (…) Am văzut că nemulţumiri sunt la Galaţi şi peste tot unde se întâmplă disponibilizări masive”.
Cât priveşte fenomenul infracţional generat de criza financiară, liderul liberal – democraţilor buzoieni este de părere că “Senzaţia, aşa cum este prezentată în media, este că acest fenomen a crescut. Rămâne de văzut dacă şi statistica ne spune acest lucru. (…) La un moment dat, poţi avea impresia că această criminalitate este scăpată de sub control”.
Pe fondul sărăciei şi al criminalităţii crescute, istoria ne arată că naţionalismul şi tendinţele dictatoriale au luat amploare, fapt confirmat şi de preşedintele Comisiei de control a SRI Cezar Preda: “Cred că extrema va obţine un rezultat (la alegerile europarlamentare n.r.) peste ceea ce trebuia să fie normalitate în 2009. Eu cred că ceea ce s-a întâmplat acum, criza care a fost şi ceea ce înseamnă până la urmă modul în care gestionăm guvernarea, va face să crească partidele de extremă cu liderii săi tradiţionali care, în 2008, aveam senzaţia, cu toată lumea, că vor intra deja-n istorie. Nici măcar PRM, la ora actuală, nu poate depăşi un procent de cinci – şase la sută, pentru că nu mai are structurile în teritoriu, nu mai are infrastructura creată de partid”.

Nelu NAZARIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

introduceti comentariul dvs